O familie va primi despăgubiri de 240.000 de euro de la Ministerul Mediului, după ce tatăl a fost ucis de urs!

O familie din județul Mureș va primi despăgubiri uriașe după ce tatăl a fost ucis de un urs. Tragedia s-a petrecut în 2019, când bărbatul a fost atacat de animal în timp ce se afla la pescuit, relatează Observatornews.ro.

Kiss Laszlo, care era secretar al comunei Măgherani, pescuia pe râul Târnava Mică când a avut loc cumplitul atac. Cum nu a mai ajuns acasă, familia a sunat la poliție să ceară ajutorul.

Publicitate

Cu ajutorul localizării telefonului, trupul neînsuflețit a fost găsit într-un lan de soia, la câteva sute de metri de sat. În zonă au fost găsite urme de urși, atât ale unor pui, cât și ale unui urs matur.

Familia și-a căutat dreptatea în instanță, iar acum soția și cei doi copii de 18 și 17 ani urmează să primească, în total, de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, suma de 240.000 de euro (80.000 de euro de persoană). Ministerul va plăti și 13.000 de lei cheltuieli de judecată.

Decizia însă nu este definitivă.

Publicitate