O femeie a fost atacată de un câine. Un bărbat a intervenit, dar în favoarea câinelui! – VIDEO

O întâmplare produsă în centrul orașului Nehoiu, județul Buzău, putea avea un deznădământ tragic, asemenea cazului din București în care o femeie de 43 de ani a murit sfâșiată de maidanezi.

O femeie a fost filmată, joi după-amiază, în timp ce se luptă cu un câine agresiv. Victima ține la distanță patrupedul cu ajutorul unei crengi, iar la un moment dat apare un barbat care, culmea, în loc să intervină pentru a apăra victima, îi smulge acesteia bățul, lăsând-o fără apărare, relatează Adevarul.

Publicitate

În câteva clipe, câinele se repede la femeie, pare că o mușcă de braț apoi o trântește pe trotuar. Scena terifiantă se petrece sub privirile mai multor pietoni care nu par a avea deloc intenția de a interveni.

Filmulețul de 19 secunde, postat de o tânără din Nehoiu, a strâns în câteva ore sute de comentarii și distribuiri pe rețelele de socializare.

Din reacțiile unora dintre cei care au văzut clipul, reiese că bărbatul care s-a apropiat de victimă și a „dezarmat-o” ar fi chiar proprietarul câinelui. De asemenea, animalul ar fi fost provocat, victima atacului fiind cunoscută pentru obiceiul ei din a arunca bolovani spre haitele de maidanezi.

„Doamna Pâslaru adună pietre de pe stradă și le aruncă de la balcon în câinii care trec pe lângă bloc sau dorm prin apropiere de blocul unde stă. Eu i-am zis de multe ori să nu mai facă așa ceva. Toți câinii o latră. (…) Animalele țin minte oamenii care îi agresează. Prin zonă trec copii și nu s-a întâmplat nimic”, este unul dintre mesaje.

În ianuarie 2023, o femeie de 43 de ani, din București, a murit după ce a fost sfâșiată de câinii adunați pe un loc viran. Victima mai fusese atacată de câini în același loc, anul trecut, însă atunci a fost scoasă din colţii animalelor de doi biciclişti care treceau în acel moment prin zonă.

Femeia a ajuns atunci la spital cu răni la cap, la mâini şi la picioare şi a fost operată de urgență.

 CLIPUL VIDEO POATE FI URMĂRIT AICI

Publicitate