O femeie a fost găsită într-o baltă de sânge, tăiată cu drujba în zona abdominală!

Descoperire șocantă făcută în noaptea de marți, 16 noiembrie 2021 în localitatea ieșeană Dagâța. O femeie, în vârstă de aproximativ 80 de ani, a fost găsită într-o baltă de sânge. Aceasta a fost tăiată cu drujba în zona abdominală.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale: unul rapid de tip B2 de la Țibănești și unul de Terapie Intensivă Mobilă de la Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), informează bzi.ro.

Publicitate

În cursul serii de 16 noiembrie 2021, pe fondul consumului de alcool, fiul și-a tăiat cu drujba propria mamă. Femeia care a ajuns în stare gravă la spital a fost găsită de autorități într-o baltă de sânge.

O femeie tăiată cu drujba în zona abdominala, conștientă. A ajuns echipajul tip B2 de la Tibanesti rapid iar SMURD TIM e în drum spre Dagata”, au declarat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

La ora 23.17 a fost preluată prin apel la 112 o femeie în vârstă de 60 de ani cu o plagă tăiată în zona abdominală prin agresiune. S-au trimis două echipaje la acea adresă. Pacienta avea hemoragie masivă survenită în urma unei agresiuni în zona toraco-abdominală.

Pacienta a fost transportată la Sitalul Parhon din Iași”, – a declarat Simona Ivașcu, director medical al Ambulanței Iași.

Publicitate