O femeie bolnavă, adusă cu salvarea la UPU, a ajuns să fie strânsă de gât de portarul Spitalului Județean!

Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț este în centrul unui nou scandal! O femeie în vârstă, cu multiple comorbidități, a fost adusă cu salvarea la UPU, iar după un conflict cu paznicul unității medicale, a ajuns să fie alungată și chiar strânsă de gât de acesta.

Conform celor de la ziarpiatraneamt.ro, femeia, care are afecțiuni la inimă și ficat dar și probleme cu diabetul, a fost adusă cu ambulanța, la UPU.

Publicitate

Medicul de gardă i-a transmis pacientei că simptomele pe care le are nu ar reprezenta o urgență și a trimis-o, la ora 22:30, să meargă la Policlinică. Temându-se de faptul că nu i se acordă asistență medicală, deși plătește CAS, femeia a devenit agitată, intrând într-un conflict verbal cu medicul.

Citește și: Reacția managerului Spitalului Județean Neamț în urma apariției în spațiul pubic a unei fotografii compromițătoare cu acesta!

Între timp, la fața locului a apărut paznicul spitalului, care nu a stat prea mult la discuții, încercând să îndepărteze pacienta din zona UPU. Rudele bolnavei spun că a fost trasă afară, iar în timp ce se afla în spatele unei ambulanțe, paznicul ar fi strâns-o de gât.

A fost alertată poliția, care a venit la fața locului și a preluat pacienta. Aceasta, la secția de poliție, a depus o plângere împotriva paznicului, iar conform sursei citate, s-a deschis dosar penal pentru purtarea abuzivă și se vor efectua cercetări.

După ce a ieșit de la poliție, pacienta a revenit la spital, pe jos, iar medicul de gardă a decis să o primească și să îi facă câteva analize, apoi a fost trimisă acasă, fără niciun fel de tratament.

Bolnava a mers la serviciul de medicină legală, unde evaluarea arată faptul că pacienta a fost lovită și necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale.

 

Publicitate