O femeie Comisar de Poliție a fost încătușată după ce și-a bătut un coleg polițist! Acesta a sunat la 112

Evenimentul șocant a avut loc joi dimineață, la sediul Institutului de Studii pentru Ordine Publică (ISOP) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, adică acolo unde polițiștii merg la cursuri de perfecționare.

O polițistă, având gradul de comisar șef, angajată pe funcția de consilier juridic în cadrul institutului, a fost deranjată de situația unor lucrări de apă și canalizare care se făceau în curtea instituției, luându-se la ceartă cu angajații firmei respective.

Publicitate

Încercând să aplaneze conflictul, un coleg, tot comisar șef în cadrul institutului, a intervenit, moment în care polițista nervoasă l-a luat la bătaie, lovindu-l de mai multe ori cu picioarele.

Au fost chemați mai mulți polițiști să intervină pentru aplanarea conflictului, polițistul agresat a sunat la 112 cerând intervenția unui echipaj.

În cele din urmă, mai mulți polițiști au reușit să o încătușeze pe doamna comisar șef, după ce aceasta i-a agresat și pe agenții Secției 15 care au ajuns la fața locului.

Ea s-ar fi repezit și la cei doi, cărora le-at fi rupt gradele de pe uniforme. Pentru că nu au reușit singuri s-o încătușeze, polițiștii Secției 15 ar fi fost ajutați de un al treilea bărbat, angajat ISOP, care le-a dat o mână de ajutor, notează gandul.ro.

Ulterior, polițista agresoare a fost transportată la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, unde a rămas internată. La sediul ISOP a ajuns și o ambulanță, însă ofițerul bătut nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În același timp, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au deschis un dosar de ultraj.

*fotografia are caracter ilustrativ

Publicitate