O femeie săracă, bătută cu mopul de un șofer de autobuz, a fost condamnată la amendă penală sau închisoare!

Un caz petrecut în 2019 și care a creat serioase dezbateri la acea vreme, a fost al unei femei amărâte, ieșită din spital cu copiii și care nu a fost lăsată de șoferul unui autobuz să se urce, din cauză că ar fi de etnie romă.

Deși erau locuri libere în autobuz, șoferul i-a interzis să urce și mai mult, a coborât cu un mop și a bătut-o pe femeie cu coada acestuia până ce s-a rupt.

Publicitate

În urma acestui eveniment a avut loc un proces la Zalău, iar magistrații au hotărât să o condamne pe femeie la amendă penală în valoare de 1.800 de lei, iar în cazul în care nu va fi plătită, la 180 de zile de închisoare cu executare.

În același timp, șoferul a primit o pedeapsă cu suspendare. Instanța a considerat că femeia a fost cea care a provocat incidentul.

În fapt, femeia proaspăt ieșită din spital, cu un bebeluș în brațe, a lovit cu palma autobuzul în momentul în care a văzut că șoferul nu vrea să îi permită să urce. Tânăra de 25 de ani avea doi copii cu ea și o sacoșă de medicamente.

Într-o primă fază, șoferul de microbuz, un polițist pensionar, a fost inculpat pentru purtare abuzivă și tulburarea liniștii publice, notează Libertatea.ro.

După audieri și vizionarea înregistrărilor, procurorii au decis să o pună sub acuzare și pe femeia de 25 de ani, pe motiv că ea a fost cea care a provocat conflictul și că a tulburat liniștea publică.

În fața judecătorilor, șoferulp a recunoscut acuzațiile, cerând să fie judecat prin procedura simplificată. Florica, în schimb, și-a susținut nevinovăția, spunând că a fost victima nu doar a unei agresiuni, ci și a discriminării.

Tânăra a declarat că, deși mai erau locuri libere, șoferul nu a primit-o în microbuz doar pentru că era de etnie romă, lucru confirmat și de martorii prezenți la proces.

VIDEO POATE FI URMĂRIT AICI

Publicitate