O femeie și-a înscenat răpirea ca să poată fugi cu amantul. Acum riscă 25 de ani de închisoare

În urmă cu câtva timp, o femeie din SUA a fost dată dispărută de soț după ce ieșise la jogging. Trei săptămâni mai târziu, femeia a reapărut pe o autostrada din SUA, spunând că a fost răpită.

Însă oamenii legii au descoperit că în toată acea perioadă, femeia își petrecuse timpul alături de amant, potrivit observatornews.ro care citează CNN.

Publicitate

Soțul femeii a cerut divorțul și custodia celor doi copii, chiar în ziua în care soția sa și-a recunoscut faptele. Cei doi erau căsătoriți din octombrie 2009 și s-au separat anul acesta, pe 3 martie, în aceeași zi în care femeia a fost pusă sub acuzare pentru escapada de acum șase ani.

Femeia le-a povestit oamenilor legii că a fost sechestrată de două femei, care au ținut-o legată de un dulap. Ba mai mult a afirmat că cele două răpitoare au purtat în permanență măști, vorbeau în limba spaniolă și au amenințat-o de nenumărate ori cu arma.

A urmat o anchetă extrem de complicată, însă polițiștii americani au demontat, piesă cu piesă, povestea femeii. Ba mai mult, au descoperit că, de fapt, ea a petrecut cele trei săptămâni alături de un fost iubit. Acum aceasta riscă o pedeapsă de 25 de ani de închisoare și o amendă de aproape jumătate de milion de dolari.

Publicitate