O grădiniță cere 10.000 de euro ca să încarce stingătoare și să verifice hidranți!

La ultima ședință a Consiliului de Administrație de la școala ”Daniela Cuciuc”, din Piatra-Neamț, a ieșit la iveală o propunere incredibilă: alocarea a 50.000 de lei (echivalentul a 10.000 de euro) pentru încărcarea stingătoarelor și verificarea hidranților la Grădinița ”Floare de Colț”.

O sumă care depășește cu mult standardele normale pentru astfel de operațiuni, chiar și pentru o instituție de dimensiuni mult mai mari decât o grădiniță, informează ziarpiatraneamt.ro.

Publicitate

Această situație neobișnuită și sumele propuse exorbitante au atras atenția asupra posibilelor practici greșite de utilizare a fondurilor publice dar și asupra faptului că există suspiciuni serioase privind modul în care sunt cheltuiți banii în consiliile de administrație, sugerând că aceste sume incredibile ar putea fi doar vârful aisbergului în ceea ce privește cheltuielile nejustificate.

Aceste lucruri au ridicat semne de întrebare cu privire la transparența și etica financiară în instituțiile educaționale.

Mai mult decât atât, se ridică și întrebarea retorică adresată celor implicați în semnarea unor astfel de propuneri, punând sub semnul întrebării responsabilitatea și transparența proceselor administrative.

Interesant este că din Consiliul de Administrație face parte tocmai consiliera personală a primarului Carabelea, Ioana Onțanu, drept reprezentană al acestuia.

Publicitate