O ieșeancă transgender, lucrătoare sexuală, și-a anunțat candidatura la alegerile locale

Antonella Lerca, originară din Iași, activista in domeniul drepturilor omului, este prima femeie transgender de etnie roma si lucratoare sexuala care candideaza pentru o functie publica in Romania.

Într-un interviu pentru lorenalupu.com, aceasta povestește că s-a născut în Iași, într-o familie romă.

Publicitate

Unde te-ai născut şi cum a fost copilăria ta?
La Iași sunt născută. Ohooo, grea copilărie. M-am născut intr-o familie de romi, eu și încă şapte frați.

Familia ta cum era? Tradiţională? Cu ce se ocupau?
Tradiționali. Neam de lingurari. Vindeau prin târguri aramă şi obiecte din aramă.

Şi o confecţionau acasă?
Da. Dădeau focuri prin curte. 😂 Mare fum ce era în Păcurari, 75. Aşa îi zice la stradă. Topeau arama şi făceau fel şi fel de castroane, oale, ligheane. Apoi, le vindeau la târg. În fiecare duminică luau căruța şi si se duceau la “talcioc“. Un fel de târg sub podurile vechi. Acum, nu mai există.
Noi luam câinii in brațe, ne urcam în spate, ne bucuram că mergem cu căruța. Erai important dacă aveai cal și căruță…

Şi când tu ai arătat că ai o latură feminină puternică, cum au reacţionat prima dată?
Mă băteau. Tata îmi dădea. Și mama mă alinta. Lasă-l, măi, că e mic, se prosteşte, îi zicea mama.

În ce moduri “te prosteai”? Ce făceai propriu-zis?
Luam fusta mamei, mi-o puneam rochie. Îmi puneam prosopul în cap și ziceam că e păr lung, rupeam benzile de la casete audio și îmi făceam pe un șnur coadă de păr, îi furam ojele şi machiajele și mă dădeam cu ele și mă duceam așa îmbrăcată în femeie pe afară prin curte, să mă joc cu fetele in praf sau ne puneam să dansăm pe manele la casetofon de ăla cu luminițe.

Cum reacţiona comunitatea, familiile din jur, la faptul că tu preferai hainele de femeie?
Toți mă considerau un copil nevinovat care se joacă și că o să ii treacă, atunci când creşte mai mare.

Cum a fost la şcoală?
În clasele primare, a fost ok.
Eram un fel de protejata profesorilor, că aveam numai note bune și participam la fel și fel de olimpiade de fizică şi chimie, și luasem premiul întâi peste tot, eram un fel de premianta școlii. Și copiii nu mă băgau în seamă, era o școală obișnuită de cartier, unde, dacă în pauză aveai un pachet de biscuiți picnic, erai şmeker. Dacă nu aveai, erai bun la învățătură și sperai să vină alocația mai repede, să semneze învățătoarea carnetul de cec.

Ce te-a motivat să înveţi atât de bine?
Mi a plăcut întodeauna școala și îmi place să studiez, să îmi pun întrebări fel și fel, de la câte galaxii există până la existenţa lumilor paralele sau a altor vietăți în spațiu. De la cum funcționează chimia organică până la cum își face efectul un antibiotic.

Îmi place să citesc, să mă uit la documentare, şi parcă îmi găseam liniștea în lumea aia a poveștilor nemuritoare cu balauri și feţi frumoși. Mă simţeam ca o prințesă de venea Făt-Frumos sau Prâslea să mă ia de acasă.

Mă retrăgeam în cărți și în școală, pentru ca îmi plăcea să fiu apreciată, simţeam că acasă îi doare-n c%r de mine și de diplomele mele. Orice diplome aduceam acasă, nu erau de ajuns. Unele chiar au intrat și pe foc, să se aprindă mai bine.

Restul interviului îl puteți citi aici.

Antonella Lerca spune că „Imi doresc sa fiu un model si pentru alte persoane din comunitatea LGBTI. Trebuie sa prindem curaj sa intram in politica pentru ca de acolo putem schimba cu adevarat lucrurile.”

Ea si-a lansat luni, 22 iulie, campania de strangere de semnaturi si sustine ca are planuri mari pentru Sectorul 2 din Bucuresti.

„Am planuri pentru un Sector 2 mai curat, imi doresc sa plafonez chiriile, sa ajut comunitatile vulnerabile, sa militez pentru drepturile si siguranta femeilor.”, afirma Antonella.

„Vreau sa va spun inca de acum ca nu pot schimba lumea dintr-un post de consilier, dar pot schimba Sectorul si pot arata lumii ca si o femeie blamata si condamnata mereu de societate, acuzata de moravuri usoare, poate fi capabila si demna de un post de consilier.”, este de parere Antonella, informează ziare.com.

Publicitate