O importantă firmă din Neamț, printre sponsorii evenimentului de la Vatican, la care s-a ”lipit” George Simion

De câteva zile se discută în spațiul public despre faptul că liderul AUR – George Simion, a mers la Vatican și a obținut o audiență la Papa Francisc.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a venit cu demonstrația faptului că Simion s-ar fi infiltrat în mod clandestin într-un grup de artiști pentru a ajunge în fața Suveranului Pontif (vezi aici detalii).

Site-ul economedia.ro scrie despre faptul că George Simion a ajuns să se întâlnească cu Papa Francisc, împreună cu alți oameni de afaceri români, la invitația Asociației Românilor din Italia (ARI), după ce „și-a demonstrat sprijinul” asupra unei inițiative a asociației, a explicat pentru Economedia Eugen Terteleac, președinte ARI.

Publicitate

ARI a precizat că evenimentul, care a inclus un concert de Crăciun, o întâlnire cu Papa și o cină de gală, a fost sponsorizat și de companii românești precum combinatul chimic Chimcomplex SA, condus de Ștefan Vuza, de către compania sibiană de construcții Retter Group și de către producătorul de tâmplărie ADF Prod din Piatra-Neamț.

„Asociația Românilor din Italia alături de sponsorii oficiali români precum Chimcomplex S.A., Retter Group, ADF PROD S.R.L. și alții, a adus o contribuție importantă la acest eveniment participând cu o delegație formată din 80 de compatrioți români, reprezentanți ai companiilor partenere” – se arată într-un comunicat al ARI.

”Momentul culminant a fost primirea în audiență la Sanctitatea Sa Papa Francisc înaintea concertului. Delegațiile din România incluzând familiile Retter, Vuza, Terteleac, Harătău, Luca, Ștefan, Alavațchi și parlamentarul PSD Alfred Mihai au avut ocazia de a interacționa și oferi Suveranul Pontif diverse cadouri (…).

A fost de asemenea menționată participarea lui George Simion care a oferit Sanctității Sale un cadou inedit: o operă de artă a unui sculptor renumit, simbolizând unitatea poporului român în fața provocărilor globale.

Asociația Românilor din Italia se mândrește cu realizările din acest an și anticipează cu entuziasm organizarea ediției viitoare a concertului la București. În acest fel, va fi marcat un nou capitol în promovarea culturii și valorilor românești pe scena internațională”. – mai informează Asociația prin intermediul unui comunicat.

George Simion:  „Am dăruit Sfântului Părinte Francisc o sculptură în cadrul audienței private pe care am avut-o. Sculptorul Balan Fanica din Tibucani, județul Neamt, are 47 de ani și sculptează de când se știe.

Sculptura se numește Gradina Maicii Domnului realizata din lemn de nuc și vita de vie patinat. Ea reprezinta spațiu și spiritul Romanesc prin ideea de familie matern și dragoste pentru aproape. Lucrarea este abstractizata prezentând mai mult esență dragostei materne decât forma în sine. Natura și ea e prezenta prin arbore care îmbrățișează tot!”.

Publicitate