O întrebare pentru administrația Carabelea: dar cu bradul ăsta, ce-ați avut? Pe cine deranja? – FOTO

În timp ce un brad artificial de 20 de metri, care a costat 45.000 de euro, se înălța la Curtea Domnească, un alt brad, tânăr, natural și tot de vreo 20 de metri, era doborât pe B-dul Traian din Piatra-Neamț.

Am înțeles că actualei conduceri a primăriei nu prea i-au plăcut castanii plantați de fostul primar Nicu Albu și i-au pus pe toți la pământ, deși unii din ei nu aveau nicio problemă, chiar arătau bine.

Publicitate

Au pus alții în loc, de umbra cărora ne vom bucura cam peste vreo 50 de ani.

Dar cu tânărul brad de pe B-dul Traian, oare ce-ați avut? Pe cine a deranjat atât de tare încât a trebuit să fie pus la pâmânt? După cum se vede în fotografii, bradul nu era putred, iar rădăcina secționată pare destul de sănătoasă.

Ne punem această întrebare pentru că primarul Carabelea s-a declarat un ecologist convins și mai mult decât atât, a declarat că ”prin vene îi curge sânge de ecologist”.

Nu l-am văzut pe ”ecologistul” Carabelea să ia atitudine față de doborârea acelui brad, la fel cum nu a mișcat un deget când pe dealul Cozla o firmă abonată la banii primăriei deversa beton umed prin pădure.

Cine știe, ecologismul o fi dispărut de când a lăsat deoparte culesul gunoaielor de pe Lacul Bicaz și s-a instalat în fotoliul de primar. Tot ce e posibil…

disclaimer

Publicitate