O mamă a încercat să-și vândă băiețelul pentru a-și achita datoriile și pentru că tatăl nu-l plăcea

O femeie din Rusia a fost arestată sub suspiciunea că și-a vândut fiul de șapte ani unor străini pentru suma de aproximativ 5000 de dolari, informează observatornews.ro.

Mama a trei copii, în vârstă de 36 de ani, a încercat să-și vândă băiețelul de doar 7 ani pentru a-și putea plăti datoriile. Voluntarii de la o organizație de caritate împotriva sclaviei s-au dat drept cumpărători, răspunzând la anunțul femeii și întâlnindu-se cu aceasta într-un mall, pentru încheierea presupusei afaceri.

Publicitate

Nargiza este acuzată că s-a întâlnit cu „cumpărătorii” în zona de alimentație a unui mall din Ekaterinburg, la est de Munții Urali. Ea l-a adus pe băiat cu ea și a spus că „nu-l deranjează” să aibă o nouă familie.

Operațiunea de salvare a băiatului a venit pe fondul îngrijorării din Rusia cu privire la comerțul copiilor în exploatare sexuală sau trafic de organe, cu implicarea unor bande criminale organizate.

„Până la sfârșit, am sperat că a fost o poveste inventată, că aceasta a fost o glumă stupidă a cuiva sau o fraudă pentru bani. Cu toate acestea, când grupul nostru, împreună cu angajații grupului de investigare a crimei organizate, au plecat pentru a ”încheia afacerea”, am asistat la vânzarea băiatului.

Nargiza a primit banii și a dat copilul unei persoane pe care nu o cunoștea”, a declarat un purtător de cuvânt.

„Nargiza a explicat că soțului ei nu-i plăcea fiul cel mare și au decis să-l vândă pe copil pentru a-și achita datoriile”, au adăugat purtătorul de cuvânt.

Familia locuia într-un apartament cu două camere și își construia propria casă cu un venit de 2000 de dolari pe lună. Băiatul pe care ar fi încercat să-l vândă era de la un partener anterior, iar femeia are acum un băiat și o fatăcu actualul ei soț.

Publicitate