O mamă acuză învățătoarea că i-a lovit și zgâriat copilul de 7 ani. Legiștii confirmă vătămarea

Mama unui copil de șapte ani din Câmpulung Moldovenesc o acuză pe o învățătoare că i-a agresat băiețelul fizic și verbal.

Copilul a fost lovit și zgâriat, este și concluzia certificatului medico-legal. Părinții spun că, la rândul ei, directoarea a încercat să-l intimideze pe copil și să ascundă faptele, informează euronews.ro.

Publicitate

Directoarea școlii spune că o ancheta internă este în desfășurare. Totuși, conducerea Inspectoratului de Învățământ din Suceava spune că ancheta s-a terminat. Concluzia: agresiunea nu ar fi avut loc. Între timp, poliția a început o anchetă penală.

Discuția dintre învățătoare și copilul agresat a fost înregistrată. Elevul de șapte ani a confruntat-o pe învățătoare chiar în biroul directoarei însoțit de mama sa. Au mers acolo pentru că, spun părinții, copilul a fost lovit și zgâriat pe 12 decembrie în clasă, de față cu toți elevii.

Au mers la medicina legală, unde au obținut un certificat pe care scrie negru pe alb că prezenta echimoze, excoriaţie şi tumefacţie, leziuni ce necesită patru, cinci zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și care „s-au putut produce prin lovituri cu mijloace contondente și zgâriere cu mâna”.

Pusă în fața acuzațiilor, dar și a documentului, învățătoarea neagă că l-ar fi bătut pe copil.

Mamă: „Îmi este greu să mă uit la dumneavoastră, nu sunteți umană, nu se face așa ceva doamnă. Nu se poate să facă așa ceva unui copil. Din prima zi l-ați trântit, l-ați trântit de scaun…”

Învățătoare: „Nu, nu.”

Mamă: „Să se facă dreptate, noi am mers la medicul legist, mergem și la poliție.”

Copil: „Nu puteți să spuneți, doamnă, că nu m-ați lovit, că eu am dovezile pe mine, pielea mea e dovada, nu vorbele.”

Învățătoare: „Nu pot să cred că un copil poate să spună asemnea lucru. A fost perioada aceasta de început și eu trebuia să primesc mulțumiri, nicidecum ce am primit, pentru că copilul nu putea să se concentreze mai mult de două ore într-o zi, iar de la a treia oră deja începea circul.”

Între timp, copilul a fost mutat la altă clasă și merge la psiholog, iar polițiștii au întocmit dosar penal. Este cercetată infracțiunea de purtare abuzivă. Am încercat să luăm legătura și cu învățătoarea, însă aceasta nu a răspuns apelurilor sau mesajelor până la ora difuzării acestui material.

Publicitate