O mănăstire aflată în proces spune că nu poate fi executată silit pentru că bunurile lor sunt sfințite

O cunoscută mănăstire din România este obligată de instanță să plătească sute de mii de euro pentru o renovare care a fost realizată în urmă cu un deceniu. Firma care a realizat lucrările a dat lăcașul de cult în judecată.

Interesant este că, în apărarea lor, reprezentanții bisericii au depus în instanță o solicitare prin care spun că bunurile lor sunt sfinte și nu pot fi executate silit.

Este vorba despre Mănăstirea Codru din Tulcea care prin sentință definitivă a instanței este obligată să plătească aproximativ 50.000 lei plus penalități de întârziere pentru construirea acoperișului. Recent s-a admis executarea silită.

Publicitate

Suma cu penalități ajunge pe la 300.000 euro, potrivit avocatului firmei. Numai că din cauza lucrărilor neplătite, firma a intrat în colaps, iar familia care o deținea s-a destrămat, scrie clujust.ro.

În cadrul dosarului au fost administrate mai multe probe, de la martori, până la expertiza tehnică în construcții, concluzia instanței fiind că lucrarea efectuată a fost finalizată și a corespuns tuturor criteriilor de calitate, iar Mănăstirea a refuzat în mod abuziv să semneze procesul-verbal de recepție și are obligația să achite lucrările conform contractului. În 2013 sentința a rămas definitivă și irevocabilă la Tribunalul Specializat Cluj prin anularea recursului Mănăstirii.

Cu toate acestea, nici până în ziua de azi Mănăstirea Codru nu a plătit nici măcar un leu pentru lucrare, motivând că această sarcină revine Bisericii Ortodoxe Române. La rândul său, B.O.R. afirmă că nu are nicio obligație în a-și însuși lucrarea.

Mai mult decât atât, a fost contestată încercarea de executare silită, cerându-se în mod sfidător obligarea păgubiților la plata cheltuielilor de judecată ale Mănăstirii”, a relatat avocatul Ștefan Bălan de la SCA Trifan, Cuibuș, Bălan din Baroul Cluj.

Reprezentanții bisericești afirmă în înscrisurile depuse la instanța de executare că bunurile lor sunt sfinte și nu pot fi executate silit impunându-se astfel, în opinia lor, anularea dosarului de executare.

Publicitate