O miliție civilă avea în plan arestarea lui Viktor Orban și apoi preluarea puterii în țară

Biroul Naţional ungar de Investigaţii al Poliţiei Antirevoltă (KR NNI) a anunțat că a reușit să destructureze o organizație numită „Ungaria Scită,” implicată într-un plan periculos de preluare a controlului asupra Ungariei.

Potrivit informațiilor furnizate de KR NNI, opt persoane au fost acuzate că intenționau să aresteze premierul Viktor Orban și membrii Guvernului, urmărind apoi să preia puterea în țară, informează stiripesurse.ro.

Publicitate

În urma unei înregistrări video postate în luna noiembrie, membrii organizației anunțau crearea Ungariei Scite și începerea înarmării unei așa-numite „armate libere.” Planul lor includea arestarea unor foști și actuali membri ai Guvernului, dezarmarea poliției ungare și redesfășurarea armatei în cazul unei rezistențe.

Departamentul împotriva infracțiunilor violente al NNI a demarat o anchetă în urma acuzațiilor de schimbare violentă a ordinii constituționale, iar rezultatul acesteia a dus la identificarea și arestarea membrilor organizației. Raidurile au fost coordonate de Centrul de Combatere a Terorismului (TEK), deoarece suspecții erau considerați înarmați cu arme de foc.

Acțiunea de amploare a avut loc în mai multe locații, inclusiv în comitatele Veszprém, Pest, Zala, Bács-Kiskun și Budapesta, unde aproximativ 150 de polițiști au desfășurat simultan arestări și percheziții în zece localități. În total, 11 persoane au fost reținute, dintre care opt – șapte bărbați și o femeie – au fost interogați ca suspecți.

Anchetatorii au confiscat arme de mână, muniție, puști de asalt de tip Kalașnikov, arme cu gaze și de alarmă, gloanțe de cauciuc și arme cu aer comprimat. Printre obiectele confiscate s-au regăsit și documente care negau existența statului ungar și erau legate de organizația Ungaria Scită.

De asemenea, au fost găsite documente trimise de organizație membrilor săi, inclusiv cărți de identitate, certificate de înregistrare și documente de imunitate diplomatică. Autoritățile au confiscat și materiale informatice și date electronice pentru obținerea altor elemente de probă.

Publicitate