Litoralul românesc: o oră de parcare la Năvodari a ajuns să coste și 500 de lei!

O oră de parcare a ajuns să coste chiar și 500 de lei în Năvodari, în condițiile în care stațiunea este din ce în ce mai aglomerată de afluxurile de turiști de pe litoral.

Suma fabuloasă pentru dreptul a parca autoturismul o singură oră este cerută în parcarea unui complex rezidențial din Năvodari, Wave Residence, care este deținut de fostul consilier local Cristian Popescu.

Publicitate

Potrivit publicației Replicaonline.ro, tariful perceput ar putea fi o strategie a dezvoltatorului de a păstra neocupate locurile de parcare pentru turiștii care sunt cazați în complex.

Investitorul apropiat de fostul primar Nicolae Matei a ridicat de-a lungul anilor mai multe imobile în prima linie la mare pe care le închiriază pe timpul sezonului estival.

La unul dintre blocurile pe care le deține, Cristian Popescu cere 500 de lei pe ora de parcare, arată sursa citată.

Societatea Wave House SRL a fost înființată în anul 2013 și are sediul în orașul Năvodari. Firma este deținută și controlată de fostul consilier Popescu Cristian Ștefan și soția sa, Popescu Mihaela Vica.

Publicitate