O parte din banii de investiții din oraș se scurg către colegi de partid ai primarului Carabelea!

Primarul liberal Andrei Carabelea a anunțat cu mândrie că la Piatra-Neamț se lucrează pe zeci de șantiere. Că se lucrează haotic și uneori prost dar pe bani mulți, este o altă discuție.

Interesant este că pe unele din aceste șantiere lucrează, pe bani frumoși, tocmai apropiați ai primarului Carabelea.

Publicitate

În urmă cu câteva luni, am solicitat oficial primăriei municipiului să ne comunice, conform Legii 544, ce contracte derulează instituția cu unele societăți comerciale despre care dețineam informații că aparțin colegilor de partid ai lui Andrei Carabelea.

Așa cum bănuiam, administrația Carabelea a refuzat să ne pună la dispoziție acele informații, probabil pentru a nu apărea în spațiul public faptul că unele licitatii sunt câștigate tocmai de colegi de partid ai primarului.

Unul din apropiații primarului este Apetrei Bogdan Gabriel, director al societății GBA Edil Style SRL. El este coleg de partid cu primarul, membru în Biroul Municipal PNL, având funcția de Secretar General al TNL.

Întâmplător sau nu, societatea comercială pe care o conduce are o sumedenie de contracte cu primăria Piatra-Neamț, cu societăți din subordinea Consiliului Local dar și cu unele școli din municipiu.

Deși administrația Carabelea a refuzat să ne ofere date despre contractele colegului de partid, am reușit totuși să descoperim câteva din ele:

  • Lucrări de hidroizolare la pasajul subteran de la Curtea Domnească – 89.719 lei
  • Reabilitare și dotare creșa Mărăței, lucrare în asociere cu altă societate comercială – 3.312.114 lei
  • Lucrări de reparații generale și renovare – 20.023 lei
  • Proiectare și reparație acoperiș Colegiul Calistrat Hogaș – 251.845 lei
  • Reparație acoperiș Liceul Teologic – 146.651 lei
  • Modificare șarpantă și schimbare învelitoare sală de sport Scoala nr.5 – 292.000 lei
  • Lucrări execuție învelitoare acoperiș Scoala Nicu Albu – 353.248 lei
  • Refacere instalație sanitară Scoala nr. 5 – 17.251 lei
  • Reamenajare punct Belvedere deal Cozla – 156.000 lei

Colegul primarului Carabelea mai primește și de la SC Publiserv SA un contract de 76.494 lei prin care trebuie să ridice capace la cotă pe str. Dragoș Vodă. Ciudat cum, deodată, Publiserv nu mai știe cum să ridice capace la cotă și externalizează serviciile unei firme private, dar de coloratură liberală.

Și pentru că societatea colegului de la partid are experiență în schimbarea acoperișurilor, administrația Carabelea îi încredințează lucrarea de schimbare a învelitorii sediul PNL de pe B-dul Republicii, pentru ”modesta” sumă de 150.000 lei.

Este lesne de înțeles de ce nu dorește administrația Carabelea să facă publice aceste contracte, pentru că unul din lucrurile care nu trebuie să se afle este acela că o parte din banii din lucrările din oraș se duc în buzunarele colegilor de partid.

Noi nu spunem că sumedenia de contracte pentru apropiați ai primarului sunt date ilegal. Până la proba contrarie considerăm că sunt adjudecate corect și cinstit, doar că știm prea bine cum se câștigă anumite proceduri pe SICAP.

Revenind la Apetrei Bogdan Gabriel, colegul primarului Carabelea, nu putem să nu remarcăm că acesta nu s-a mulțumit doar cu milioanele încasate de pe urma contractelor cu primăria.

Drept care, politicianul liberal mai câștigă și 1.000 de lei pe lună din poziția de membru în Consiliul de Administrație al SC Salubritas SA, acolo unde face echipă cu alți apropiați ai primarului.

Dacă mai luăm în calcul faptul că soția tânărului politician este angajată la primărie, mama de asemenea, iar fratele a avut contract de prestări servicii medicale cu primăria în timpul pandemiei, putem spune că aproape toată familia este bine conectată la bugetul de salarii sau la cel de achiziții al primăriei Piatra-Neamț.

Într-un fel, asta înseamnă să fii liberal, nu?

Ce mai putem spune, decât că este o bucurie pentru un primar când vede că în orașul pe care îl păstorește sunt zeci de șantiere. Că unele produc bani pentru apropiați/colegi de partid, asta deja se cheamă împlinire…

disclaimer

Publicitate