O primărie oferă stimulente de 2.500 lei pentru căsătorie și 2.500 lei pentru botez

O primărie din Timiș oferă cel mai mare dar de nuntă și botez: câte 2.500 de lei pentru însurăței și tot atât pentru fiecare nou născut. Se întâmplă la Săcălaz, localitate unde se investeşte acum cel mai mult pentru încurajarea natalităţii. În orașe precum, București sau Timișoara, astfel de ajutoare au dispărut.

În comuna Săcălaz, de lângă Timişoara, tinerii pentru care a bătut clopotul de nuntă pot bate şi la uşa primăriei. Din 23 iulie, pentru primul „DA” primesc 2.500 de lei. Aceeaşi sumă se acordă şi pentru fiecare nou născut.

Publicitate

„Ajutorul este în principal pentru creşterea natalităţii. Pentru acordarea stimulentului financiar privind constituirea familiilor avem trei cereri. Aşteptăm și pentru cei mici, pentru copilași”, a declarat primarul din Săcălaz.

3 cereri în 2 săptămâni. Un raport bun, spune primarul localităţii. Proiectul a fost votat în Consiliul Local, şi de prevederile lui pot beneficia doar cei care îndeplinesc anumite condiţii. „Să aiba domiciliul pe raza comunei, sa nu aiba datorii la bugetul de stat”, a declarat primarul.

În 2020, în Săcălaz s-au născut 122 de copii, iar în acest an, 66 de micuți. Autorităţile speră ca numărul naşterilor din 2021 să-l depăşeacă pe cel de anul trecut. In acest moment, stimulentele acordate de primaria Săcălaz sunt cele mai mari din ţară.

2500 de lei pentru prima casatorie si tot atat pentru fiecare naștere. În topul nostru, pe locul II, sunt sumele acordate de primăria Galați. 2000 de lei pentru primul DA si 1000 de lei, pentru bebelusi. Podiumul îl inchide Braşovul- 1500 de lei pentru fiecare nou născut.

În tot acest timp, primăria capitalei și administrațiile de sector au renunțat la acordarea acestor stimulente. La fel și primăria Timișoara.

România stă prost la capitolul natalitate. Dare pandemia a schimbat puţin cifrele. În luna martie a acestui an s-au născut 14.000 de copii, cu 1.800 mai mulţi decât în februarie. Iar estimările arată că în acest an, numărul nou-născuților ar putea trece de 200.000, cu peste 40.000 mai mulţi decât în 2020.

Stimulete pentru căsătorie şi nou-născuţi
Săcălaz
2.500 de lei pentru căsătorie
2.500 de lei pentru nou-născuți
Galați
2.000 de lei pentru căsătorie
1.000 de lei pentru nou-născuți
Brașov
1.500 de lei pentru nou-născuți

Publicitate