O româncă a răpit un bebeluș din spital, după ce a născut, iar copilul ei a decedat!

O operațiune de amploare a poliției germane a avut loc luni seară în Hamburg, după ce o româncă de 18 ani, aflată într-o stare confuză în urma pierderii unei sarcini aproape de termen, a răpit un bebeluș de la spitalul Mariahilf. 

Femeia a reușit să pătrundă în spital și să răpească o fetiță născută doar în urmă cu câteva zile, chiar în timp ce mama copilului răpit a fost scosă din rezervă sub pretextul primirii unui colet.

Publicitate

Atunci când a revenit în încăpere, a descoperit cu groază că copilul ei dispăruse. Alertate imediat, autoritățile au declanșat o acțiune de căutare la nivelul întregului oraș, implicând unități de poliție din toate sectoarele.

După aproximativ două ore de căutări intense, tânăra de 18 ani a reapărut la spital cu bebelușul în brațe, însoțită de câțiva membri ai familiei. Din fericire, copilul nu prezenta vătămări, conform informațiilor furnizate de Harburg Aktuelle.

Tânăra a fost imediat arestată, iar ulterior a fost condusă la o clinică psihiatrică pentru a fi evaluată din cauza stării confuze în care se afla. Surse din anchetă indică faptul că aceasta ar fi suferit o criză emoțională în urma recentei pierderi a sarcinii.

Situația s-a tensionat și mai mult în jurul spitalului, unde membrii familiilor mamei bebelușului răpit și ai tinerei care l-a luat au început să se bată. Aproximativ 40 de persoane din localitățile Seevetal și Harburg s-au adunat în fața spitalului, iar intervenția a 50 de agenți de poliție a fost necesară pentru a calma spiritele și a restabili ordinea.

Publicitate