O româncă geloasă înarmată cu un cuțit, a mers în miez de noapte acasă la iubit, a bătut la ușă apoi l-a atacat

O româncă geloasă s-a prezentat la miezul nopții în fața ușii iubitului ei, înarmată cu un cuțit. Bănuind că bărbatul o înșală, aceasta s-a năpustit asupra lui, încercând să îl înjunghie, informează stiridiaspora.ro.

Locuitorii, auzind țipetele, au fost cei care au chemat ajutoare. Nici măcar intervenția carabinierilor din Brecia nu a pus capăt furiei geloase a femeii.

Publicitate

Înnebunită de gelozie, a apărut la casa iubitului ei, în miez de noapte, cu un cuțit mare de bucătărie în mâini. Imediat ce acesta a deschis ușa, ea ar fi încercat să-l înjunghie.

Din fericire, tânărul a reușit să se apere, protejându-și fața cu brațele, iar în încăierarea care a urmat cu prietena sa, a suferit răni superficiale.

Țipetele tinerei, o româncă în vârstă de 37 de ani, și cererile disperate de ajutor ale logodnicului ei i-au trezit pe locatarii înmărmuriți: ei au fost cei care au declanșat apelul la numărul de urgență.

Nici măcar intervenția la timp a carabinierilor nu a pus capăt furiei geloase a femeii, ba din contră, furia a urcat și mai mult și nu le-a fost ușor soldaților să o stăpânească.

Cu greu, a fost dusă la cazarmă, unde se pare că a început să se calmeze, și apoi la Spitalul Civil din Brescia pentru a fi supusă controalelor obișnuite, având în vedere starea de agitație în care se afla. Ea a fost acuzată de împotrivire față de un funcționar public.

Rănile suferite de iubit au fost prea minore pentru a declanșa o hotărâre judecătorească: bărbatul are la dispoziție 90 de zile pentru a decide dacă va depune plângere, potrivit Brescia Today.

Publicitate