O școală modestă, cu wc în curte, a scos elevi de 10 la Evaluarea Națională

Școala din Clondiru, un sat din Buzău, are pereții crăpați și toaleta în curte. Dar asta nu l-a împiedicat pe Cătălin Zaman, un profesor de limba română, să scoată o generație performantă de copii.

4 dintre elevii profesorului Zaman au obţinut în acest an nota zece la Evaluarea Naţională, iar mai bine de jumătate dintre ei au avut note peste nouă, scrie Digi24, care a realizat un reportaj la școala din Buzău.

Publicitate

Întotdeauna i-a încurajat pe copii să vină cu ideile lor, să îşi folosească imaginaţia şi creativitatea, niciodată să reproducă un șablon, spune profesorul Zaman.

Am venit la școală, convins că în anul școlar următor voi pleca. Și la o oră pe care am ținut-o la ei m-am uitat în ochii lor și nu am putut să le spun că nu voi mai fi profesorul lor. Am știut că ceea ce am început cu ei trebuie dus până la capăt. Degeaba încercăm să folosim un limbaj academic dacă ei nu înțeleg. Trebuie să privim materia și cunoștințele pe care le transmitem, prin ochii lor. Abia atunci vom pricepe cum să le transmitem. Dăruire, pasiune, înțelegerea copilului, nevoile lor, problemele lor. Cred că ar trebui să schimbăm puțin și modalitatea de a preda, nu să îi sancționăm de fiecare dată când nu știu câte ceva. Rolul nostru e să îi învățăm, nu să îi sancționăm”, descrie profesorul Zaman.

Copiii provin din familii obişnuite, fără pretenţii financiare. Printre ei se află şi Maia, o elevă crescută doar de bunică. Maia a reuşit să ia zece la cel mai important examen de până acum. „Când a trebuit să adaug codul am băgat de vreo 5 ori ca să fiu sigură că e nota mea„, spune cu emoții Maia Mihalache.

Elevii vorbesc cu drag despre profesorul lor de limba română. „Foarte mult a contat că veneam foarte entuziasmat la orele de română, sunt foarte relaxante. Domnul ne-a spus mereu să nu fim încordați, să nu fim dezamăgiți de noi și să fim foarte încrezători în noi„, povestește Alexandru Mustețea.

Dumnealui a încercat să ne ajungă la suflet, să ne fie un om foarte apropiat și chiar a reușit. De aceea ne-am dorit și noi să nu dezamăgim„, completează colegul său, Denis Bratu.

Consider că a fost o muncă în echipă, fără sprijinul domnului diriginte nu aș fi reușit să ajung la asemenea performanță. În primul rând a fost aproape de noi„, vede Anamaria Matei.

Școala din Clondiru a avut în acest o rată de promovare de 85 la sută la limba și literatura română. „Chiar dacă avem toaleta afară, spiritul și profesorii sunt deosebiți”, spune directorul școlii, într-un material realizat de către republica.ro.

Publicitate