O stradă din Piatra-Neamț a luat-o la vale

Strada Vasile Conta din municipiul Piatra-Neamț, care urcă la baza pârtiei de schi, este in acest moment surpată, iar calea de acces care duce la restul caselor este întreruptă.

Cauza o reprezintă ploile din ultima lună, alături de lucrări făcute de mântuială. S-a turnat un strat de asfalt, în urma cu câțiva ani, fără a fi stabilizat dealul, care zilele astea a luat-o la vale.

Publicitate

Se știe foarte bine că în acea zonă structura solului are în compoziție lut, iar asfaltul turnat fără amenajarea unui zid de sprijin nu face decât dezvolte noi surpări ale malurilor și, Doamne ferește, oricând casele o pot lua la vale.

In acest moment drumul spre treptele care duc la baza pârtiei este distrus, mai multe case din zona rămânând fără acces.

Exista pericolul ca o furtună sau o ploaie mai serioasa sa dizloce acel mal de pământ deja surpat și să-l aducă până în zona blocurilor de pe str. Vasile Conta, dacă autoritățile nu intervin de îndată.

Publicitate