O tânără a ajuns în stare gravă la spital după ce căruța în care era a luat o groapă!

O femeie a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a dezechilibrat şi a căzut dintr-o căruţă, suferind traumatisme grave la față și cap, relatează Monitorul de Botoșani.

Incidentul a avut loc în weekend. Femeia, în vârstă de 31 de ani, din Corlăteni, se afla în căruţă împreună cu soţul ei şi se întorceau de la câmp. Aceasta stătea pe marginea coşului căruţei, iar la un moement dat, când o roată a trecut peste o groapă, femeia s-a dezechilibrat şi a căzut.

Publicitate

Din păcate, aceasta a căzut extrem de rău, o roată lovind-o peste cap şi faţă.

„Pacienta a ajuns în serviciul UPU cu un traumatism cranio-facial important, fiind diagnosticată cu fractură de mandibulă. A fost sabilizată şi internată pe secția ORL a spitalului”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, din cadrul UPU-SMURD.

Cadrele medicale spun că perioada în care femeia îşi va reveni va fi una foarte îndelungată.

Publicitate