O tânără cu depresie gravă, tratată cu succes cu ajutorul unui implant cerebral electric

O tânără în vârstă de 36 de ani, care suferea de o depresie gravă, a fost tratată cu succes, în Statele Unite, cu ajutorul unui implant cerebral electric, o premieră, un experiment care poate fi realizată numai în cazul unor pacienţi cu o tulburare mentală gravă.

”Când am fost stimulată prima oară, am simţit cea mai intensă senzaţie de bucurie, iar depresia mea a fost un coşmar îndepărat pentru un moment. Era pentru prima oară când am râs sau zâmbit spontan în ultimii cinci ani”, declară Sarah, pacienta tratată.

Într-o primă fază, cercetătorii au reuşit, cu ajutorul unui implant cerebral, să localizeze zona cerebrală a acesteia în care se manifestau simptome depresive.

Ei au decis, ulterior, să instaleze un implant permanent, care să detecteze activitatea ”specifică depresiei”, în amigdala cerebrală a tinerei.

Acest procedeu permite implantului să transmită zilnic aproximativ 300 de mici descărcări electrice, nedureroase creierului tinerei, în tratarea depresiei.

Acest experiment este un ”progres incredibil în cunoaşterea noastră a funcţiei cerebrale care stă la baza bolilor mentale”, şi-a exprimat satisfacţia coordonatoarea proiectului, Katherine Scangos, profesor asistent de psihiatrie clinică la Universitatea California din San Francisco.

Tânăra pacientă consideră că începe o nouă viaţă după cinci ani de suferinţă. Această terapie i-a redat ”o viaţă demnă să fie trăită”, apreciază ea. Intervenţia a costat aproximativ 35.000 de dolari.