O tânără olimpică, cu paralizie cerebrală, scrie povești uimitoare folosindu-și nasul (VIDEO)

Teo Dumitru, tânăra de 20 de ani cu paralizie cerebrală și tetrapareză spastică care a ajuns olimpică în România și de curând, studentă în Spania la medicină.

A urmat cursul vieții la fel ca toți adolescenții de vârsta ei. Rezultatele la învățătură au fost pe măsura muncii depuse în mod constant și a voinței. S-a remarcat la olimpiade precum matematică, biologie, respectiv română, a intrat a 5-a la liceul „Iulia Hașdeu” și a terminat cu 9,13 la engleză intensiv și a trecut de examenul Cambridge.

Face Rai din ce are, astfel și-a transformat dizabilitatea în abilitate și îi place că este diferită. Își iubește fiecare părticică din corp și nu ar schimba nimic. Are o comunitate mare, Teo on Wheels, pe care și-a format-o cu scopul de a învăța și pe alții să trăiască fericiți indiferent de condiție.

Își scrie zilnic poveștile doar cu nasul, deși ne este greu de imaginat, dar chiar așa se întâmplă lucrurile. Energia ei fabuloasă a adus la un loc peste 12 mii de cititori care așteaptă cu sufletul la gură poveștile pline de adevăr ale lui Teo. Rezervorul de optimism este mereu plin, iar când se apropie de roșu, și-l încarcă cu ajutorul lucrurilor mici, dar mari pentru sufletul ei.

Printre comentariile la una dintre ultimele poze de pe pagină, cineva mi-a spus că vrea să vadă cum mă descurc eu zi de zi, așa că am decis să arăt soluțiile pe care le-am găsit pentru a-mi ușura viața. So here I go!

Cred că majoritatea ați citit pe undeva cel puțin o dată despre cum îmi scriu postările, mesajele și articolele de pe blog cu nasul, dar nu cred că m-ați și văzut făcând asta. Știu cât de greu sau ciudat ar putea părea, dar vreau să mă credeți când vă spun că totul este, de fapt, atât de simplu pentru mine.

Atunci când ai anumite dizabilități, apar alte abilități nebănuite. Nu m-am gândit niciodată că aș putea să fac asta până când nu am făcut-o. Fără să mă gândesc, fără a cauta modalități. Știam doar că îmi ia foarte mult timp și consum foarte multă energie pentru a scrie „normal”, cu degetele.

Vă asigur că nu-mi „stric” vederea. Nu-mi folosesc ochii, știu poziția fiecărei taste de pe ecranul meu, iar dacă mai apar greșeli în textele mele este de înțeles, nu? 😇

În viața nu exista moduri sau drumuri grele sau ușoare, lungi sau scurte, greșite sau corecte, ci potrivite fiecăruia dintre noi. Important este să găsești felul în care vrei și poți să faci un lucru, iar dacă îți reușește și îl faci bine, atunci ai dat lovitura!”, este mesajul Teodorei.

 

Publicitate