Un om de știință, un cercetător, absolvent de Harvard în astrofizică și doctorat la MIT, consiler NASA, a devenit monah, găsind că cercetarea în știință este un proces similar găsirii credinței. Este vorba de mitropolitul Mediteranei, Înalt-Preasfinția sa Nicolae.
Ce s-a petrecut în mintea tânărului ce pornise pe calea cunoașterii în știință, dar a ales religia, o mărturisește chiar mitropolitul Nicolae, într-un interviu acrodat RISE TV.
”Știu că toată lumea vă întreabă despre biografia dvs., despre studii, fizică, NASA, Harvard… Cum ați lăsat toate acestea și ați ales drumul preoției? Cum poate un om care are o asemenea formație științifică să plece dintr-o zonă în care toate în mintea sa sunt digitizate către ceva care necesită însuflețire omenească?
Nu toate sunt digitizate, chiar și în fizică. Poate că sunt, când înveți acele noțiuni. În cercetare, locul este încețoșat, neclar, nu vezi exact locul către care te îndrepți. Nu toate sunt constante, este o căutare, o năzuință.
Procesul acesta este foarte frumos și scoate din om ceva foarte puternic. Lumea cercetătorilor este foarte diferită de cea a oamenilor de știință ”clasici”. Omul de știință este cel ce cunoaște multe, cercetătorul este cel care conștientizează că nu știe multe și vrea să le afle.
Setea de cunoaștere, de înțelegere, de pătrundere în lumea necunoscutului este un drum încântător și seamănă destul de mult cu lumea Bisericii. Și Biserica are constantele ei: stilul, canoanele, poruncile și legile ei, după cum și fizica are legile ei.
Însă frumusețea Bisericii este căutarea (vânătoarea) după Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acolo unde pare că ținta se ascunde, se mișcă și nu poți s-o prinzi.
Această căutare este existențială, după cum și cea din cercetare este existențială. Însă este cu totul altceva să mă ocup de lumea materială, descriptivă, și altceva este să-mi las puțintel sufletul să zboare în căutarea unei lumi despre care doar bănuiesc că există, a unei persoane despre care cred că există și să intru în contact cu ea printr-o mișcare absolut delicată.
Așa cum v-am descris, nu este ceva extraordinar, nu?
Nu v-am vorbit de cercetarea sufletului nostru – foarte importantă, am vorbit despre căutarea lui Dumnezeu. Să explic mai simplu: fie Dumnezeu există, și atunci i se cuvin toate, fie nu există, și atunci să terminăm cu basmul, să clarificăm! Și dacă există, și există, atunci toată această căutare chiar merită…
Eu mi-am asumat acest risc. Am vrut să văd: cine este? Mă vrăjea cerul… Posibil ca această căutarea a mea să fi fost mai degrabă una terapeutică, chiar dacă am început cu astrofizica, pentru că atracția sufletului meu era mai presus de cosmos. Universul, cel puțin așa cum îl înțeleg eu, are metafizică, lucruri care nu se pot explica prin legi, și chiar mai mult: există lucruri contrare percepțiilor noastre.
Eu îmi doream însă cu totul altceva! Sufletul meu nu se sătura doar cu astrofizica și vă pot spune că cercetarea științifică îmi umplea vasul sufletului doar până la un anumit punct, rămânea destul spațiu gol în timp ce eu îmi doream să se reverse…
La sfârșitul liceului, și mai ales la facultate, aveam multe îndoieli. Mă numeam ateu, însă nu cred că eram… Căutam, nu eram un ateu dur, care să nege. Eram cel care mărturisea:
«Eu nu simt! Nu înțeleg lucrul acesta, îl socotesc străin de mine»… Toate acestea generau un proces de căutare foarte intens în interiorul meu.
Când am plecat în America, cred, am ajuns cu nivelul mândriei mele în poziția cea mai înaltă, din cauza ”reușitei” mele, era visul meu, mi-o dorisem foarte mult.
Mergând acolo, am cunoscut oameni diferiți, însă, chiar și în catedra de Astrofizică de la Harvard – un centru fenomenal în care eram adunați 21 de studenți la master, 48 de profesori, 162 de doctori în științe și cinci laureați ai premiului Nobel – nu era nevoie de prea multe…
Știu că și acum, când v-am spus despre componența acestei catedre, cei care nu ați trăit într-un astfel de mediu credeți că este ceva extraordinar, și chiar este! Acolo am început să înțeleg că de fapt ceea ce reprezentam eu era foarte puțin și am început să-mi pun probleme.
Fiecare încerca să demonstreze că e primul, că e cel mai bun, că nu mai există alții ca el. Din acest motiv se numesc aceste universități ”competitive”, ”high competitive” înseamnă o ”universitate foarte bună”, asta ierarhizează calitatea studiilor pe care le oferă.
Și mie îmi venea în minte ce spunea Hristos: ”Cei din urmă vor fi cei dintâi!”, și asta mă îndulcea. Nu spuneam: ”Ce tâmpenie mai e și asta?”, îmi ziceam: ”Ce înțelepciune se află în aceste vorbe!”. ”Ce care vrea să-și câștige sufletul, trebuie mai întâi să-l piardă!”. E oare posibil? ”dacă cineva îţi dă o palmă peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt!, și cel care vine să-ți ia geaca, să-i dai și cămașa… Altă logică!
Țin minte că m-am dus în biserică și pentru prima dată am remarcat că în spatele Sfintei Mese era Isus răstignit și că deasupra scria: ”Împăratul Slavei”. Întrebarea care ieșea din sufletul meu tânăr și însetat era: ”Dar, oare e posibil ca un cadavru însângerat să fie Împăratul Slavei?”.
Mi-am zis că fie toate astea sunt mari adevăruri în care ar trebui să pătrund cumva, fie sunt minciuni, care, însă, au intrat în viața comunității, a civilizației creștine – cum însă, nu puteam să înțeleg…
M-au ajutat să înțeleg modelele din fizică, cele pe care le cunoșteam. Ce este o gaură neagră? E soarele nostru, imens, care atunci când va deveni o gaură neagră o să aibă o rază de doar 1.2km. Toată materia sa va fi concentrată în acest volum, minuscul. Ei bine, acest proces crează un câmp gravitațional imens, atât de puternic încât înconvoaie și traiectoria luminii. Așa am început să înțeleg că și credința e așa: o altă natură, altă logică, altă ”tehnologie”.
Trebuia să ies din mediul meu, doream altceva. În să nu găseam calea niciunde. Am găsit toate acestea în Biserică. Nu le trăiam, nu le înțelegeam, însă mă interesau, simțeam că mă împlinesc.
Mă credeți că în opt zile m-am obișnuit cu ideea că n-o să fiu om de știință? Eu îmi doream să le fac pe toate în viață, îmi doream foarte mult să mă căsătoresc. Pentru mine căsătoria reprezenta un lucru foarte frumos, din ceea ce am învățat despre ea, din cum mi-o imaginam, din perspectiva prin care am văzut-o învățând biologie, fiziologie, șamd.
Mi-o doream, legând-o de cuvintele lui Isus despre ea. Gândul de a avea o femeie avea ceva sfânt, era fenomenal: despre cum o să mă dăruiesc ei, nu ca să mă satisfacă trupește, ci ca să mă pot dărui cuiva.
Nu puteam să-mi imaginez ca preot, căsătorit, mergând cu copiii la supermarket, la cumpărături. Au început să învie în mintea mea imagini despre Sfântul Munte, despre care citisem prin cărți.
Mi-a luat opt zile să accept ideea că nu voi fi un om de știință, alte 15 pentru aceea că nu mă voi căsători niciodată, nu voi avea femeie și nici copii. În total 23 de zile: 1-24 februarie 1984.
A fost un experiment foarte interesant, imediat după aceea, în Denver, Colorado. Altceva îmi doream și acel lucru era extraordinar, de atunci nu am mai avut gânduri…
Înalt-Preasfinția sa, Mitropolitul Mediteranei, Nicolae (Haginikolaou), s-a născut în 13 aprilie 1954 la Salonic, Grecia unde și-a absolvit studiile liceale.
După terminarea Facultății de fizică din cadrul Universității ”Aristotel” din Salonic, a făcut stagiul militar în cadrul armatei elene.
S-a mutat în SUA unde și-a continuat studiile (masteratul) la Catedra de astrofizică a Universității Harvard unde a primit titlul de ”Master of Arts” în astrofizică.
Și-a continuat studiile, de data aceasta în tehnologie și inginerie biomedicală la Massachusetts Institute of Technology (MIT) unde a primit titlul de ”Doctor of Philosophy”.
Paralel cu studiile, a lucrat ca cercetător și cercetător asistent în Laboratorul Cardiovascular de la ”England Deaconess Medical Center” în Boston și a fost profesor la Harvard.
Tot în acest timp a fost cercetător asociat, consilier științific la NASA
Simultan, a urmat cursurile de teologie la celebrul seminar ”Holy Cross” (Sfânta Cruce) din Brookline unde și-a luat masterul în Teologie și Studii Teologice.. S-a întors în Grecia în 1987.
Viața monahală
A intrat în viața monahală, a locuit în Sfântul Munte Athos doi ani înainte de a fi tuns în monahism în 18 martie 1989, diacon pe 19 martie iar preot în 10 septembrie al aceluiași an la mănăstirea Stomio din Konița în nordul Greciei, mănăstire (re)fondată de Sfântul Paisie Athonitul. La tunderea sa, a primit numele de Nicolae.
După aceasta, părintele Nicolae a venit iarăși în Sfântul Munte Athos la mănăstirea Simonopetra unde s-a înscris în 1994 iar în aprilie 2000 a devenit schimnic la Chilia ”Sf. Ioan Teologul” aparținând de aceeași mănăstire. Vreme de 14 ani a fost ieromonah la metocul mănăstirii cu hramul ”Înălțarea Domnului” în Virona, o suburbie a Atenei.
Mitropolitul Mediteranei Nicolae
Mitropolit a fost ales în 26 aprilie 2004 și hirotonit pe 30 aprilie de către Arhiepiscopul Atenei, Hristodul în prezența a altor 15 arhierei.
După hirotonia sa, IPS Mitropolitul Mediteranei, Nicolae, și-a continuat implicarea în științele medicale și cele conexe acesteia.
Din 1991, a predat cursuri universitare în domeniul medicinei, bioeticii și teologiei la Universitățile din Atena, Creta și Balamand (Liban). În 1993, a fundat Centrul Elen de Etică Biomedicală unde este director.
În 2003, a primit titlul de Doctor în Teologie în Etică Creștină și Sociologie la Universitatea ”Aristotel” din Tesalonic. Din 1998, este președintele Comitetului de Bioetică a Sf. Sinod al Bisericii Greciei.
sursa: 3dots.ro.