Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor a fost atacată de hackeri! – FOTO

Pagina oficială de Facebook a Ministerului Finanțelor Publice a fost spartă de presupuși hackeri. Imaginea de profil a fost înlocuită cu o poză cu doi bolizi de lux, iar imaginea de copertă a fost ștearsă.

În locul imaginii de profil a fost postată o poză din Hanoi, în care apar două mașini de lux: un Mercedes G Klasse și un Maybach.

Publicitate

Contactat de Libertatea, ministrul PSD de Finanțe, Adrian Câciu, a precizat că „Se lucrează la remediere”. Acesta nu a oferit explicații privind cauza incidentului. Ulterior, reprezentanții biroului de presă au precizat pentru Libertatea că nu se cunoaște cauza. „Conturile celor doi administratori au fost suspendate temporar”, au spus aceștia.

Ultima postare care apare pe pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor este din 20 decembrie 2022, atunci când au fost publicate mai multe fotografii și filmulețe cu grupurile de colindători care au trecut pragul instituției.

Publicitate