Pentru că nu și-a achitat o amendă de 4000 de lei, va sta după gratii 200 de zile!

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, cu domiciliul în comuna Grințieș, județul Neamț, a fost dat în urmărire generală de Poliția Română, informează stiri-neamt.ro.

Acesta a fost condamnat la 210 zile închisoare în regim de detenție pentru că nu și-a achitat amenda penală de 4.200 de lei.

Publicitate

Totul a început în ianuarie 2019, când a avut loc un incendiu la o locuința unde acesta locuia împreună cu mai multe persoane. Bărbatul a fost trimis în judecată și condamnat în 2021 la pedeapsa amenzii penale de 4.200 lei (210 zile-amendă la un echivalent de 20 lei/1 zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă, după ce instanța a stabilit că acesta ar fi montat necorespunzător o sobă, ducând la producerea incendiului.

Pentru că bărbatul nu a plătit amenda, în luna martie, anul acesta, judecătorii l-au condamnat la închisoare în regim de detenție.

„Dispune înlocuirea amenzii penale de 4200 lei (210 zile amendă x 20 lei pe zi amendă) aplicată condamnatului GALEŞ CRISTINEL (…) cu pedeapsa de 210 zile închisoare în regim de detenţie.” – se arată în decizia instanței.

 

Publicitate