Performanță în administrație: în doar 3 luni s-a reușit plombarea sensului giratoriu de la Shopping City

Primarul Andrei Carabelea și pleiada de postaci de la partid sau de la cabinetul de primar sunt supărați foc pe faptul că mesajul.ro prezintă realități din Piatra-Neamț care îl pun într-o lumină proastă pe edilul șef.

Credem că trebuie să existe o echitate pe piață în ceea ce privește informarea pe care o face presa cu privire la activitățile politice și administrative.

Publicitate

Din acest motiv, considerăm că ceea ce prezentăm noi nu face decât să reechilibreze balanța între știrile plătite cu bani grei de la primărie pentru a elogia și lăuda activitatea primarului și cele pe care le publicăm noi, ținând cont de realitățile din oraș pe care cetățenii le reclamă.

Astăzi însă, am ales să lăudăm administrația Carabelea pentru modul în care a reușit să rezolve o problemă strigentă, cu nenumărate reclamații din partea locuitorilor minicipiului.

Este vorba de asfaltul din jurul sensului giratoriu de la Shopping City. În urma lucrărilor din vară, benzile de circulație au fost sparte și lăsate așa mai bine de 3 luni, lucru care a dus la disconfort în trafic și aglomerare.

Iată că în doar 3 luni, administrația Carabelea, cea care supraveghează și acordă avizele de construcție, a reușit să plombeze benzile de trafic.

Este un mare pas spre performanță, spre noțiunea de SmartCity, spre lucruri care se fac cu celeritate pentru și în interesul cetățeanului.

Ne scoatem pălăria în fața acestei reușite, în doar 3 luni să plombezi în jurul sensului giratoriu chiar reprezintă eficiență, implicare și spirit de mare lider.

Sincere felicitări, administrației Carabelea!

disclaimer

Publicitate