Persoanele care vizitau Disneyland-ul din Shanghai au fost închise înauntru. Se poate ieși doar cu test Covid negativ

Shanghai Disney Resort şi-a închis brusc uşile luni, deoarece autorităţile chineze au impus un lockdown neaşteptat, blocând în interior oaspeţii care nu au voie să plece până când nu au rezultat negativ la testul pentru Covid-19.

Măsura a fost luată după ce autorităţile din Shanghai au raportat sâmbătă 10 cazuri de transmitere locală, relatează BBC.

Publicitate

Controversata politică chineză “zero-Covid” a dus deja la închiderea în mod repetat a milioane de persoane, uneori în locuri neobişnuite.

Lockdown-urile bruşte au făcut ca oamenii să fugă din magazine – inclusiv o filială din Shanghai a gigantului suedez de mobilă Ikea – şi de la locurile de muncă, încercând să evite să fie blocaţi înăuntru.

Cu toate acestea, cei care îşi aşteaptă libertatea la Shanghai Disney se pot consola cu un lucru pozitiv: atracţiile continuă să funcţioneze pentru cei prinşi în interiorul “Celui mai fericit loc de pe Pământ”.

Videoclipuri postate pe site-ul chinez de socializare Weibo au arătat oameni care se grăbeau spre porţile parcului după anunţ, dar pe care le-au găsit deja închise.

Postând pe site-ul chinez de socializare WeChat, guvernul din Shanghai a declarat că parcul interzice accesul oamenilor, iar cei care se află înăuntru pot pleca doar după ce prezintă un rezultat negativ al testului Covid.

Guvernul a adăugat că orice persoană care a vizitat parcul începând de joi trebuie să prezinte trei rezultate negative ale testelor pe parcursul a trei zile consecutive.

La aproape trei ani de când China a raportat primul său caz de coronavirus, autorităţile din statul comunist continuă să impună măsuri extreme în încercarea de a opri orice transmitere a virusului.

Începând cu 24 octombrie, milioane de persoane se află sub 200 de lockdown-uri în China, în condiţiile în care ţara de 1,45 miliarde de locuitori înregistrează în mod constant peste 1.000 de noi cazuri de Covid pe zi. Cifrele sunt considerate ca fiind focare relativ mici în alte părţi ale lumii.

Publicitate