Peste 100 de camere video de supraveghere, montate în cimitirele dintr-un oraș!

Peste o sută de camere de supraveghere au fost montate în cimitirele din Ploieşti şi în jurul acestora, măsura fiind luată după ce s-au înregistrat numeroase acte de vandalism şi furturi.

O persoană care fura de pe morminte rame de susţinere a coroanelor de flori a fost prinsă, după ce echipa de supraveghere a observat-o pe monitoare, anunță stiripesurse.ro.

Publicitate

Astfel, ieri, reprezentanții SGU Ploiești au anunțat că, în cadrul demersurilor de modernizare a activității desfășurate în incinta cimitirelor, au fost achiziționate 105 camere de supraveghere video, de calitate superioară.

Acestea au fost amplasate în zonele considerate a fi cele mai sensibile din perimetrul fiecărui cimitir administrat de către societate, în scopul identificării, în timp util, a persoanelor care comit acte de vandalism, în vederea aplicării măsurilor corespunzătoare, în conformitate cu legislația și procedurile interne în vigoare.

Costul achiziției aparaturii de supraveghere video s-a ridicat la 133.000 lei (fără TVA), care a inclus atât camerele și materialele necesare montării și punerii în funcțiune a acestora, cât și manopera

Conform unei informări date publicităţii, marţi, de oficialii firmei, măsura a fost luată în urma solicitărilor concesionarilor în ceea ce priveşte îmbunătăţirea siguranţei acestora în incinta cimitirelor şi diminuarea numărului de activităţi ilicite săvârşite de persoane care nu sunt angajate în cadrul societăţii.

O persoană care sustrăgea de pe mormintele din cimitirul Mihai Bravu Ploieşti a fost prinsă în fapt, după ce a fost observată pe monitoarele de supraveghere,

”În urma intervenţiei de urgenţă a echipei de supraveghere, persoana în cauza a fost reţinută şi preluată de reprezentanţi ai poliţiei care s-au prezentat la faţa locului în urma solicitării echipajului de intervenţie al firmei contractate”, transmite SGU Ploieşti.

Publicitate