Petrecere fără mască sau distanțare, dar cu șampanie și confetti la sediul jandarmeriei (VIDEO)

Zeci de jandarmi ai grupării mobile Burebista Brașov au participat, duminică, la o petrecere dată în cinstea șefului lor, care urmează să se pensioneze. După ce imaginile au apărut pe rețelele de socializare, Inspectoratul de Jandarmi Județean a anunțat că face verificări, informează Libertatea.

Petrecerea a avut loc, duminică, 28 februarie, la sediul unității, la ora 23.00, iar momentul a fost filmat. În imaginile publicate pe rețelele de socializare se vede cum un bărbat iese din sediul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Burebista”, moment în care zeci de oameni aflați afară încep să aplaude. Unii dau cu confetti. Alții desfac sticlele de șampanie.

Publicitate

Luminile autospecialelor sunt pornite, iar muzica răsună. Bărbatul sărbătorit este stropit cu șampanie, în timp ce oamenii încep să se ia în brațe și să se felicite. Nicio persoană care apare în video nu poartă mască de protecție.

Petrecere de pensionare în plină pandemie la Gruparea Mobilă de Jandarmi Burebista Brașov. Nicio regulă nu e respectată, deși încă suntem sub restricții, iar la Brașov rata infectărilor crește. Oamenii care fac asta sunt tocmai cei puși să vegheze la respectarea legii și a regulilor”, scrie pe Facebook persoana care a făcut publice imaginile.

După apariția imaginilor, Inspectoratul Județean de Jandarmi Brașov (IJJ) confirmă că petrecerea a fost dată „la ieşirea din misiune efective din cadrul unei subunităţi mobile, pe fondul trecerii în rezervă a şefului ierarhic, i-au adus acestuia mulţumiri pentru activitatea depusă în calitate de militar, fapt materializat prin aclamaţii şi urări”.

Totodată, a fost formată o comisie, care a stabilit că au fost încălcate regulamentele interne și regulile privind măsurile de protecție sanitară. Totodată, Inspectoratul a anunțat că „urmează să fie stabilite sancțiunile ce vor fi aplicate în funcție de gradul de vinovăție al fiecărui participant”.

Publicitate