Piatra-Neamț 2022: pârâul Cuejdi a fost lăsat de primărie să se transforme în junglă urbană! – VIDEO

O mai veche problemă de mediu, care se acutizează de la un an la altul, o întâlnim în municipiul Piatra-Neamț, pe albia pârâului Cuejdi, pornind de la podul din cartierul Dărmănești (zona Carpați) și continuând câteva sute de metri pe albia pârâului în amonte.

După cum se poate observa, în ultimii 30 de ani s-au produs depuneri aluvionare consistente, atât pe albia minoră cât și pe albia majoră a Cuejdiului.

Pe aluviunile depuse deasupra cursului apei a început să crească vegetație din abundență, copaci, în unele cazuri fiind întâlnite animale care pasc și care aparțin gospodăriilor din vecinătate. Desigur, nu mai amintim despre dejecțiile deversate sau de gunoaie.

Inițial am crezut că cei de la Apele Române se fac vinovați de lăsarea de izbeliște a albiei Cuejdiului, însă am aflat că din 2009 întreaga zonă supuse discuției a fost transferată în administrarea Primăriei Municipiului Piatra-Neamț.

Astfel, conform celor de la Apele Române, ”în zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligația de întreținere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări ca și de întreținere a albiilor în zona amenajată a cuvetelor și a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective”.

Prin urmare, obligația de întreținere a lucrării de regularizare susmenționate revine Primăriei Municipiului Piatra-Neamț.

Chiar anul acesta în primăvară, Apele Române au anunțat autoritățile locale să ia măsuri pentru diminuarea eventualelor efecte negative asupra cursurilor de apă ca urmare a hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență privind aprobarea programului pentru salubrizare curților de apă cursurilor de apă în vederea asigurării secțiune de scurgere a apelor mari.

Deși de-a lungul timpului albia Cuejdiului în sectorul de traversare prin Piatra-Neamț s-a îngustat vizibil prin depunerea de aluviuni și dezvoltarea vegetației în zona malurilor, primăria municipiului Piatra-Neamț nu a făcut niciun demers în acest fel, iar cei de la Apele Române confirmă faptul că există posibilitatea de inundare a zonelor din apropierea cursului de apă.

Mai mult decât atât, credem că o posibilă viitură ar putea rupe și desprinde aluviunile depuse, care mai apoi ar ajunge în zona centrală a orașului, lovind structurile de susținere ale podurilor construite în ultimii ani în zona Spitalului Județean sau în zona ”Pietricica”, ori provocând devierea apei de pe cursul albiei.

Cu această ocazie, îl anunțăm pe primarul liberal Andrei Carabelea că ar fi timpul să coboare la ”firul ierbii” și să vadă că nu tot ce este în oraș face parte din conceptul de SmartCity.

Dacă tot vrea să facă pe dealul Cozla un parc tematic cu ”Setilă și Flămânzilă”, ar putea transforma și albia Cuejdiului într-o junglă urbană. Pentru asta nu trebuie să facă nimic. Doar să aștepte să mai treacă timpul…

disclaimer