Plata serviciilor de tip afterschool va fi decontată de către stat. Legea a trecut tacit de Camera Deputaților, apoi votată în unanimitate la Senat și va merge la promulgare.
Preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a vor primi tichete pentru plata serviciilor de tip afterschool. Tchetele au scop exclusiv educaţional si sunt netransferabile altor beneficiari. Măsura va fi introdusă începând cu anul şcolar 2020-2021, informează mediafax.ro.
Tichetul se acordă pe baza cererii părintelui sau reprezentantului legal al copilului, pentru fiecare copil în parte.
„Statul finanţeaza programul <Şcoala dupa şcoală> pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, ai căror parinţi, reprezentanţi legali sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea unui copil, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care solicită acest serviciu, prin tichete educaţionale a căror valoare nominală lunară se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0,8 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în programul <Şcoala dupa şcoală>”, se arată în lege.
Potrivit iniţiatorilor, măsura vine şi în sprijinul părinţilor activi şi îi încurajează pe aceştia să nu-şi abandoneze locul de muncă. „Tichetul reprezintă un ajutor pentru fiecare elev şi cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii, după finalizarea lecţiilor”, se arăta în expunerea de motive a proiectului.