Poliția, ALERTĂ DE GRAD ZERO din cauza posibilei răzbunări după asasinatul din București

Forțele de ordine se află în alertă maximă din cauza unei iminente răzbunări în cazul asasinatului de ieri, 3 august, când unul din liderii clanurilor interlope din București a fost înjunghiat mortal.

Şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet, a anunţat marţi după-amiază, că pe străzile din Sectoarele 2 și 5 din București vor patrula dispozitive speciale de poliţişti de ordine publică, mascaţi şi jandarmi.

Publicitate

Ministerul de Interne, prin vocea ministrului, transmite că totul este sub control. Oare așa să fie? Dacă totul era sub control, nu se ajungea la astfel de fapte, iar clanurile interlope nu aveau când să se constituie. Asta dacă poliția și-ar fi făcut treaba cu zeci de ani în urmă, iar politicienii nu apelau la astfel de clanuri pentru a fi ”sprijiniți” în campaniile electorale.

Decizia șefului polițiștilor din București vine după ultima răfuială între clanuri, soldată cu moartea unui lider de clan. Azi-noapte a fost ucis liderul clanului Duduianu.

Am instituit, încă de azi-noapte, dispozitive speciale de siguranţă publică în sectoarele 5, respectiv 2, dispozitive fixe, dar şi mobile, care suplimentează forţele care se aflau deja în teren.

Dispozitivele speciale sunt formate din poliţişti de ordine şi siguranţă publică, ai Serviciului de Acţiuni Speciale, de la Brigada Rutieră, Investigaţii Criminale. De asemenea, avem un sprijin consistent din partea Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti”, a spus Bogdan Berechet într-o declarație de presă în fața Secției 20 de Poliție.

În această dimineaţă, în sectorul 6 a avut loc un conflict în care au fost implicate mai multe persoane, conflict în urma căruia un bărbat de 39 de ani a decedat, iar un altul se află la spital unde primeşte îngrijiri medicale.

Cercetările au fost preluate Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii de la Serviciul Omoruri. Procurorii şi poliţiştii desfăşoară toată gama de activităţi pentru tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi”, a mai spus Berechet, preluat de realitatea.net.

Florin Mototolea, zis Emi Pian, lider al clanului interlop Duduianu, a murit în urma unei răfuieli care a avut loc în Sectorul 6, din București. Conflictul a fost sesizat în jurul orei 3.00 şi s-a produs între mai multe persoane.

Publicitate