Poliția Locală, călare cu girofarele pe o băbuță care vindea 2 borcane de dulceață! – VIDEO

Agerii polițiștii locali din municipiul Piatra-Neamț au avut o intervenție de succes în această dimineață, la o băbuță care vindea dulceață.

Folosindu-se de toate forțele din dotare și cu girofarurile aprinse, vigilenții polițiști locali au surprins ”infractoarea” în timp ce încerca să vândă două borcane cu dulceață făcute de o măicuță de la Mănăstirea Varatect, pe marginea unei trotuar din municipiul Piatra-Neamț.

Publicitate

”Brațul înarmat al primarului” – așa cum îi place domnului Carabelea să-i numească pe polițiștii locali, au intervenit prompt, spulberând bătrânei orice vis de a face câțiva bănuți din borcanele vândute.

Polițiștii au avertizat-o că dacă nu pleacă de acolo urmează să primească amendă, fapt pentru care bătrâna s-a conformat, și-a pus borcanele în sacoșă și a plecat grabnic pentru a nu deranja liniștea și ordinea publică din orașul Piatra-Neamț.

Nu putem decât să felicităm vajnicii polițiștii locali pentru intervenția deosebită și promptă pe care au avut-o, lăsând în urma lor un climat de siguranță în oraș.

100 de metri mai încolo, într-o stație de autobuz, își făcea veacul un grup de cerșetori bine plasat și organizat, deosebit de activ și pe alocuri chiar agresiv, dar a scăpat ochiului vigilent al polițistului local…

 

@mesajul.romai multe detalii pe mesajul.ro♬ sunet original – Mesajul.ro

sursa video: ziarpiatraneamt.ro

Publicitate