Polițiștii au ajutat o gravidă să ajungă la spital să nască, apoi i-au luat permisul soțului femeii!

În primăvara acestui an, doi polițiști din Sălaj au oferit ajutor unui cuplu care se grăbea spre spital, deoarece femeia era în travaliu.

Chiar dacă au fost lăudați pentru gestul lor de implicare și empatie, conducătorul auto care se deplasa spre spital a primit ulterior o sancțiune pentru viteză excesivă.

Echipajul poliției a intervenit pentru a asigura o escortă rapidă către spital și pentru a se asigura că femeia ajunge în siguranță la secția de urgență. Fericitul eveniment, nașterea unui băiețel sănătos, a fost întâmpinat cu bucurie și recunoștință.

Agenții au aflat că șoferul plecase spre spital cu soția, care intrase în travaliu. Cei doi polițiștii au ajutat cuplul să ajungă la spital, au fost lăudați pe pagina de Facebook a Poliției Române, dar, apoi, i-au luat permisul șoferului, scrie site-ul local de știri Sportul Sălăjean.

Evenimentul inițial a fost prezentat public pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne, dar gestul ulterior al poliției a stârnit discuții în comunitate cu privire la aplicarea legii în astfel de situații.

Pe raza localităţii Badon, maşina a fost oprită de echipajul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău și radarul indica o viteză de 104 km/h!

Au aflat apoi de la șofer că acesta gonea spre spital, cu soția alături. Fără să stea pe gânduri, polițistii au escortat autoturismul până la secţia UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, folosind semnalele speciale de avertizare.

Mai mult, unul dintre poliţişti a sunat la spital, astfel încât tânăra aflată în travaliu era deja aşteptată în faţa secţiei UPU de către un cadru medical şi un scaun, cu care pacienta a fost transportată în salon.

Pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne a fost postată întreaga poveste, iar polițiștii sălăjeni au fost felicitați oficial pentru implicarea și empatia de care au dat dovadă! „Ne mândrim cu voi, băieți!

Toate au fost bune şi frumoase… După câteva luni, însă, conducătorul auto a primit un telefon de la Poliţie! Fusese invitat la sediu, la Zalău, pentru a primi un “cadou”.

Oamenii legii s-au… sucit, iar şoferul a fost sancţionat!!! E adevărat, nu a primit amendă, nu i-a luat puncte, dar i-a luat permisul pentru următoarele trei luni!?! Se pare că sesizarea venise tocmai de la Minister.

“Este adevărat. Bărbatul care a condus autoturismul în seara respectivă, a fost contactat telefonic de polițiștii rutieri, a fost invitat la sediul Poliției Municipiului Zalău pentru a i se întocmi proces-verbal de constatare a contravenției și a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 Rep., cu avertisment, fiind dispusă totodată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile”, a menţionat Ioana Lascău – purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sălaj, pentru ziarul Ştirile din Sălaj.

Alfel spus, poliţiştii au trecut peste empatie, sentimente sau exemplele în comunitate pe care le-au arătat agenţii din Zalău. Poliţia s-a “deşteptat” şi a aplicat legea! IPJ Sălaj ne-a trimis şi literele de lege pe baza cărora şoferul a trebuit să devină pieton timp de 90 de zile.

Aşadar, ni se arată că polițistul rutier are obligația legală de a întocmi procesul-verbal de constatare a contravenției, iar faptele speciale – fapta în legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică sau morală, cazul fortuit, iresponsabilitatatea sau beţia involuntară completă – se pot stabilit doar în instanța de judecată.

Bărbatul din Derşida aşa a şi făcut – a atacat procesul verbal întocmit de poliţişti, a depus contestaţie şi a formulat plângere contravenţională, cazul aflându-se în rol la Judecătoria Zalău.

Publicitate