Președinții secțiilor de contencios de la ÎCCJ și curți de apel au stabilit că ”poliţistul local nu are competenţa de a încheia procese verbale de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 2, pct. 31 din Legea nr. 61 din 1991, întocmite ca urmare a neprezentării la sediul poliției locale a proprietarului unui vehicul care a fost oprit neregulamentar, în urma invitației făcute de polițistul local.”
Clujust.ro înformează că întâlnirea președinților secțiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel a avut loc, în 17 decembrie 2020, pe platforma GoogleMeet. În Minuta întâlnirii, publicată recent, se arată următoarele:
”Titlul problemei de drept: legalitatea constatării și sancționării de către polițistul local a contravenției prevăzute de art. 2, pct. 31 din Legea nr.61 din 1991 ca urmare a neprezentării la sediul poliției a proprietarului unui autovehicul care a fost parcat neregulamentar, în urma invitației comunicate de poliția locală (Curtea de Apel Timișoara/Tribunalul Timiș).
Materia: contencios administrativ şi fiscal Subcategoria: alte tipuri de cauze
Act normativ incident: art. 2, pct. 31 din Legea nr.61 din 1991, ale art. 105 din O.U.G. nr.195/2002
Într-o opinie, s-a reținut că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11/2017, s-a admis recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, republicată, s-a stabilit că doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.
În speţă însă, petenta nu a fost sancţionată pentru refuzul de comunicare a datelor de identitate a persoanei căreia i-a încredinţat autovehiculul pentru a fi condus, ci pentru refuzul de a se a da curs invitaţiei agenţilor constatatori de a se prezenta la sediul Poliţiei Locale, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzută de art. 2 pct.31 din Legea nr.61/1991.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză agentul constatator din cadrul direcţiei Poliţiei Locale nu avea competenţa de a solicita deţinătorului sau proprietarului autovehiculului date despre identitatea persoanei căreia i-a încredinţat autovehiculul, considerând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct.31 din Legea nr.61/1991, ci cele ale art. 105 pct.10 din O.U.G. nr.195/2002 şi că doar un agent din cadrul Poliţiei Rutiere putea constata şi sancţiona fapta.
Tribunalul reţine că potrivit art. 2 pct. 31 din legea 61/1991: „Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu; fapta fiind sancţionata cu amendă de la 100 lei la 500 lei.”
Pe de altă parte, prin Legea nr. 155/2010 a fost înfiinţată poliţia locală, în urma desfiinţării poliţiei comunitare, în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii: a) ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor; b) circulaţia pe drumurile publice; c) disciplina în construcţii şi afişajul stradal; d) protecţia mediului; e) activitatea comercială; f) evidenţa persoanelor; g) alte domenii stabilite prin lege. De asemenea,
conform art. 7 din Legea nr.155/ 2010: ”În domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are următoarele atribuţii: (…) h) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar; (…)”
Această normă este derogatorie de la norma generală, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fiind de strictă interpretare, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Este, însă, evidentă intenţia legiuitorului de a da şi în competenţa poliţiei locale atribuţia de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, precum şi dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.
În exercitarea acestei competenţe, potrivit art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 155/2010, poliţistul local are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori dacă sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală.
Mai mult, aşa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de contravenţie, petenta nu a fost sancţionată pentru refuzul de comunicare a datelor de identitate a persoanei căreia i-a încredinţat autovehiculul pentru a fi condus, ci pentru refuzul de a se a da curs invitaţiei agenţilor constatatori de a se prezenta la sediul Poliţiei Locale, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzută de art. 2 pct.31 din Legea nr.61/1991.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.2 C.pr.civ., tribunalul a anulat sentinţa atacată şi va proceda la soluţionare pe fond a plângerii contravenţionale.
Opinia contrară
În dosarul 15336/325/2017 Tribunalul Timiș a reținut că în fapt, prin procesul-verbal seria AX nr. 336392/13.03.2017, intimata – petentă a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 500 lei, în temeiul art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991 raportat la art. 3 alin. 1 lit. a din acelaşi act normativ, reţinându-se în sarcina sa că, în data de 13.03.2017, ora 19:30, a refuzat să dea relaţii sau să se prezinte la sediul Direcţiei Poliţiei Locale Timişoara la invitaţia justificată a organelor de poliţie locală nr. 2898/12.01.2017 afişată la adresa de domiciliu în data de 13.01.2017 în calitate de proprietar al auto Ford negru cu numărul de înmatriculare TM 12 LTZ oprit voluntar în data de 22.09.2016, 17:25, în zona de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă” de pe str. Carol Telbisz.
Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul constată că în mod judicios a reţinut prima instanţă că fapta contravenţională reţinută în sarcina petentei, astfel cum a fost descrisă de către agentul constatator în procesul-verbal, nu se circumscrie dispoziţiilor art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991, ci este prevăzută de dispoziţiile art. 39 raportat la art. 102 alin. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Astfel, în conformitate cu art. 2 pct. 31 din legea nr. 61/1991, « Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: (…)
31) refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;”
Potrivit art. 39 din OUG nr. 195/2002, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliţiei rutiere, la cererea acesteia şi în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.
Conform art. 102 alin. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus.
Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că fapta petentei, astfel cum a fost prezentată în procesul verbal de contravenţie nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991, ci ale contravenţiei prevăzute de art. 39 raportat la art. 102 alin. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Încadrarea eronată a faptei reţinute în procesul-verbal de contravenţie echivalează cu lipsa indicării în cuprinsul procesului-verbal a actului normativ care prevede şi sancţionează fapta contravenţională. A fost astfel încălcat principiul legalităţii stabilirii şi sancţionării contravenţiilor, cu cele două componente ale sale, respectiv legalitatea prevederii faptei ce constituie ilicit şi legalitatea sancţiunilor.
Instanţa constată că a avut loc, prin urmare, o vătămare a drepturilor petentei, acesteia fiindu- i aplicată o sancţiune aferentă unei alte contravenţii decât cea corespunzătoare faptei reţinute în actul sancţionator. Vătămarea astfel creată persoanei sancţionate nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal de contravenție.
Opinia formatorului INM
Considerăm corectă cea de-a doua opinie din cele enumerate la pct. 32.1, cu următoarea remarcă: nu greșita încadrare a faptei justifică anularea procesului verbal de contravenție ci faptul că, raportat la competențele poliției locale, invitația la sediul poliției era nejustificată, astfel încât latura obiectivă a contravenției prevăzute de art. 2 pct. pct. 31 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, nu este îndeplinită.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, constituie contravenție refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Rezultă din datele problemei, că invitația la sediul poliției a fost adresată de polițistul local proprietarului unui vehicul oprit neregulamentar (aceeași ar fi situația și dacă invitația ar fi făcută deținătorului mandat al vehiculului). Deși procesele verbale de constatare a contravenției nu specifică expres scopul invitației1, rezultă cu evidență că acesta constă în identificarea autorului contravenției rutiere.
În acest punct devine incidentă Decizia RIL nr. 11/2017 prin care Înalta Curte a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate.
Problema de drept dezlegată de Înalta Curte prin această decizie a apărut în circumstanțe identice cu cele care stau la baza prezentei probleme de drept, respectiv polițiști locali au constat săvârșirea unor contravenții rutiere și, pentru identificarea autorilor, au solicitat proprietarilor sau deținătorilor mandatați ai vehiculului comunicarea identității persoanei căreia i-au încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice; pentru că nu au primit relațiile solicitate, polițiștii locali au aplicat sancțiunile contravenționale prevăzute de lege.
În cuprinsul dispozitivului se afirmă cu claritate că doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice (sublinierea noastră, OCD) iar din cuprinsul considerentelor rezultă cu claritate că polițistul local nu are această competență.
Or, dacă nu este competent să facă o astfel de solicitare, invitația la sediul poliției este evident nejustificată deoarece este determinată tocmai de acest scop.
Este regretabil că poliștii locali își atribuie încă această competență și este surprinzător că instanțele au încă practică judiciară neunitară asupra acestei chestiuni.
Se impune însă o observație: Decizia RIL nr. 11/2017 este consonantă cu Decizia RIL nr. 9/2015 privind legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de OUG nr. 195/2002, în sensul că ambele s-au întemeiat pe următorul raționament: Legea poliției locale nr. 155/2010 este lege specială în raport cu OUG nr. 195/2002 și reglementează cu caracter de excepție competența polițiștilor locali în domeniul rutier; or, excepțiile sunt de strictă interpretare iar dacă legiuitorul nu prevede expres (ambele decizii folosesc chiar noțiunea de ”vid legislativ”), polițistul local nu poate avea alte competențe decât strict cele prevăzute prin lege.
O interpretare bazată pe intenția legiuitorului ar fi putut ajunge, probabil, la altă concluzie. După pronunțarea Deciziei RIL nr. 9/2015, legiuitorul a intervenit și a modificat dispozițiile art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, dând expres în competența polițiștilor locali constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis; de asemenea, a stabilit dreptul polițiștilor locali de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.
Dacă și legiuitorul va fi la fel de coerent și consecvent ca Înalta Curte, este de așteptat o nouă intervenție legislativă care să dea în competența poliției locale și constatarea contravenței prevăzută de dispozițiile art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din OUG nr. 195/2002, ceea ce ar conduce la încetarea efectelor Deciziei RIL nr. 11/2017.
Pentru aceste considerente, propunem următorul răspuns:
Procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 2, pct. 31 din Legea nr. 61 din 1991, întocmite ca urmare a neprezentării la sediul poliției locale a proprietarului unui vehicul care a fost oprit neregulamentar, în urma invitației făcute de polițistul local, sunt nelegale și urmează să fie anulate.
Punctul de vedere al Secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ
Opinia este în sensul celei exprimate de către formatorul INM, cu precizarea că soluţia ar trebui să vizeze faptul că poliţistul local nu are competenţa de a întocmi astfel de procese verbale.
Observaţii primite din partea curţilor de apel şi opiniile exprimate în cursul dezbaterilor
Cu unanimitate participanţii au agreat soluţia propusă de formatorul INM, cu menţiunea făcută de către doamna judecător Gabriela Bogasiu, Vicepreședinte ÎCCJ.
În concluzie, soluţia adoptată urmează a fi aceea că poliţistul local nu are competenţa de a încheia procese verbale de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 2, pct. 31 din Legea nr. 61 din 1991, întocmite ca urmare a neprezentării la sediul poliției locale a proprietarului unui vehicul care a fost oprit neregulamentar, în urma invitației făcute de polițistul local.”