POZA ZILEI: Tânăr, ”admirând” cu mâinile in buzunare, un pompier care îi curăță strada de gheață

Imaginea zilei vine de la Gura Humorului, unde, o ploaie cu gheață de 15 minute a umplut străzile din localitate în cursul zilei de ieri, 24 iulie.

O fotografie apărută în spațiul public arată un pompier de la ISU Suceava care se chinuie să degajeze zăpada căzută pe șosea, în timp ce un tânăr, cu siguranță de la o casă din vecinătate, ”admiră” munca acestuia, cu o mână în șold și cealaltă în buzunar.

Astfel de imagini au mai fost întâlnite de-a lungul vremii în timpul inundațiilor, când echipajele ISU scoteau nămolul din case sau desfundau pâraie, iar localnicii priveau admirativ de pe terasele cârciumilor.

Ieri, Gura Humorului a fost lovită de o ploaie puternică cu grindină. Mai multe gospădării au fost inundate, vizibilitatea a scăzut foarte mult, iar şoferii nu mai reuşeau să vadă la o distanţă de 100 de metri în faţă din cauza vijeliei.

După nici 15 minute de furtună, mai multe zone din oraş au fost acoperite cu gheaţă, anunță suceavalive.ro.

Ploaia torențială căzută după amiază în zona orașului Gura Humorului a inundat mai multe curți, a doborât copaci și a făcut pagube în gospodăriile oamenilor. În urma căderilor mari de apă, s-au creat acumulări în zonele mai joase ale orașului, din cara apa a năvălit în câteva curți.

Publicitate