PREMIERĂ! A fost construit primul vehicul electric utilitar moldovenesc (VIDEO)

Mașina a fost concepută și asamblată de doi bărbați care și-au lăsat activitățile din Statele Unite ale Americii și Marea Britanie pentru a reveni acasă și a iniția o linie de producere a autovehiculelor la noi în țară, transmite Știri.md care citează orheitv.md.

Alexandru Statnîi, reporter: „În acest laborator de la Universitatea Tehnică din Moldova. A fost realizat prototipul primului autovehicul utilitar electric, offroad, Made in Moldova, care se numește Hi-Duk.

Publicitate

Chiar dacă din punct de vedere tehnic este functional, Hai-Duk-ul va rămâne încă între patru pereți câteva luni pentru a fi supus tuturor testărilor necesare”.

Faceți cunostintă cu cei care au pus pe patru roți primul vehicul fabricat în Moldova: Maxim Conoplin, originar din Orhei și Oleg Șargu, de baștină din Strășeni.

Bărbații ne-au spus că de mulți ani sunt pasionați de construcția mașinilor, iar de la o idee trăsnită, la prima vedere, până la realizarea în a fost nevoie de doi ani.

Maxim Conoplin, designer auto: „Am avut o idee că s-ar putea și în Moldova să pornim o producere mică pentru așa tip de vehicule”.

Oleg Șargu, coordonatorul proiectului: „Inițial, când am pornit proiectul mergând și căutând finanțare pe la donatori, ni s-a reproșat că mașina trebuie să fie fabricată în Germania, dar nu în Moldova. După cum vedeți, este posibil, cel puțin la nivel de prototipare”.

Realizarea visului a însemnat pentru autorii proiectului mai multe nopți nedormite, dar și investiții financiare.

Maxim Conoplin, designer auto: „Cumulativ cu tot cu lucrul nostru în proiectare și asamblare, cred că ar fi fost până la 150.000 de euro. În jur la 80 de ore pe săptămână când lucram intens, cred că le făceam”.

Fiind încărcat timp de șase ore, acumulatorul mașinii poate rezista la o distață de peste 100 de kilometri. Viteza maximă este de 40 km la oră și poate transporta până la 600 de kilograme. Am întrebat autorii proiectului de ce și-au botezat bijuteria pe patru roți ”Hi-Duk”.

Maxim Conoplin, designer auto: „În general este o mașină care trebuie să ducă, să care, așa că acest lucru se reflectă și în denumire. Am vrut să fie ceva care sună bine și pentru moldoveni și în afară țării”.

Întrebați cât ar putea să coste un astfel de autovehicul, băieții au fost cam rezervați.

Ei spun că nu au estimat încă o capacitate reală de producere în masă a mașinii, totuși ne-au dat de înțeles că prețurile vor fi accesibile pentru coumpărători de rând.

Potrivit mai multor autobloggeri, Hi-Duk-ul este şi primul automobil conceput şi creat în Moldova după tractoarele „Vieru” produse încă în anii `60.

Video poate fi urmăriti aici.

Publicitate