Premierul României, suspect de COVID-19! Şi-a suspendat toate activităţile

Premierul Ludovic Orban şi-a suspendat toate activităţile după ce una dintre persoanele alături de care s-a aflat într-un platou de televiziune, săptămâna trecută, a fost confirmată pozitiv la testul pentru Covid.

„Participarea premierului Ludovic Orban la evenimentele programate în cursul zilei de astăzi, 5 octombrie a.c., a fost suspendată urmare a faptului că una din persoanele alături de care s-a aflat în acelaşi platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv, duminică, la testul pentru noul coronavirus”, se arată într-un comunicat al Guvernului, informează epochtimes-romania.ro.

Publicitate

Potrivit sursei citate, Ludovic Orban nu prezintă simptomele specifice infectării dar a solicitat efectuarea unui test iar până la sosirea rezultatului s-a autoizolat.

„Premierul Ludovic Orban a solicitat în această dimineaţă efectuarea unui test la cerere pentru noul coronavirus. Premierul nu a manifestat simptome specifice infectării cu noul coronavirus. Până la primirea rezultatului, premierul a suspendat întâlnirile fizice cu alte persoane”, mai precizează sursa citată.

Publicitate