Președintele Bulgariei, alături de premierul Austriei la concertul de Anul Nou de la Viena! – FOTO

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, participă la concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, alături de premierul austriac Karl Nehammer. Anunțul a fost făcut chiar de Nehammer, care a publicat pe rețelele de socializare imagini de la concert, informează stiripesurse.ro.

„Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena este un punct culminant cultural în Austria și inspiră milioane de oameni din întreaga lume. Mă bucur foarte mult că președintele Bulgariei a acceptat invitația mea la Concertul de Anul Nou de la Viena.

Publicitate

De asemenea, am discutat despre problemele și provocările actuale. Austria sprijină toate eforturile Bulgariei de a-și proteja eficient frontierele externe și de a reduce migrația ilegală. Cer acest sprijin și din partea UE”, afirmă Karl Nehammer.

Vizita vine la mai puțin de o lună de la gestul Austriei de a bloca aderarea la Spațiul Schengen pentru România și Bulgaria, sub pretextul unui flux migratoriu prin cele două țări. Gestul a stârnit revoltă atât în România, cât și în Bulgaria, ducând la boicotarea unor produse și servicii austriece.

”Îi sunt recunoscător cancelarului federal al Austriei Karl Nehammer pentru poziția comună și dorința exprimată de a aprofunda parteneriatul dintre Bulgaria și Austria, precum și pentru invitația de a participa la concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena în Sala de Aur a Musikverein”, scrie Rumen Radev pe rețelele de socializare.

Nu există la acest moment informații despre o eventuală invitație adresată și liderilor politici din România pentru participarea la concertul de la Viena.

Publicitate