Primar, către Guvern: ”Vă aşteptăm cum îi aştepta Ştefan cel Mare pe turci: cu securi şi coase”

Un primar dintr-o comună vasluiană a avut un mesaj dur pentru autorităţi, în eventualitatea în care se va impune vaccinarea obligatorie. Ciprian Tamaş, primarul comunei Şuletea, este de părere că vaccinarea este inutilă din moment ce mai mulţi dintre prietenii săi au făcut Covid chiar dacă erau imunizaţi.

Tamaş a mers chiar mai departe şi a precizat că nu va ezita să folosească forţa dacă va fi emisă o ordonanţă de urgenţă prin care populaţia să fie obligată să se vaccineze.

Publicitate

Primarul mai spune că nu e normal ca anumite categorii profesionale, precum medicii, profesorii sau militarii să fie obligaţi să se vaccineze şi mai precizat că nu se teme de eventuale repercusiuni asupra sa ca urmare a mesajului exprimat.

„Nu m-am vaccinat și nici nu mă voi vaccina! Dar sunt surprins că am prieteni care au fost vaccinați prin lunile martie-aprilie-mai al acestui an și acum au fost diagnosticați cu covid! Concluzia?? Voi, cei care ne tot stresați să ne vaccinăm, sunteți cei mai mari dușmani ai neamului românesc!

Ferească-vă Dumnezeu să dați vreo ordonanță să ne obligați să ne vaccinăm!!! La fel o zic, ca și atunci când a fost cu pesta porcină!! Vă vom aștepta la fel cum îi aștepta Ștefan cel Mare pe turci…cu furcile, coasele și securile!!! Nu vă jucați cu nervii noștri, cu viețile noastre și ale copiilor noștri, oameni de carton care sunteți!!

Voi fi în prima linie și voi apăra drepturile tuturor celor care nu vor să se vaccineze! Nu îi mai condiționați că nu îi veți mai primi la serviciu pe doctori, pe polițiști, pe militari, pe profesori și pe mulți alții, sau la școală pe elevi, dacă nu se vor vaccina!!!

Nu îmi este teamă de voi și nu voi ceda un centimetru…îmi iubesc țara, neamul și identitatea!!!”, a fost mesajul postat de Ciprian Tamaş pe contul său de Facebook.

Publicitate