Primăria anunță dărâmarea podului care mai ținea 30 de ani și construiește unul nou care va ține cu 20 de ani mai mult

Administrația Carabelea a anunțat ”Lucrări de modernizare a infrastructurii, făra precedent, in Piatra-Neamț”. Până aici este corect, cu mențiunea că fondurile pentru aceste șantiere au fost atrase din bani europeni de vechea conducere.

După îndelungi studii, primăria a decis să dărâme podul de la Spital, care ar mai fi ținut încă 30 de ani cu reparații, dar vor face unul nou care va ține 50 de ani.

Publicitate

Oare ce se va întâmpla peste vreo 5 ani, când un alt primar ”smart” va considera că trebuie dărâmat acest pod care ține doar 50 de ani, pentru a construi unul nou care să țină 75 de ani. Ar fi interesant, așa-i?

În cele 5 luni, cât primăria apreciază că va dura construcția noului pod, pietrenii sunt invitați să circule printre blocurile unde primarul și specialiștii din Comisia Rutieră au identificat cel mai bun traseu.

”Demolarea efectivă a podului va începe în următoarele 3 săptămâni, iar decizia de construire a unui nou pod a fost luată în urma expertizei tehnice: dacă s-ar fi efectuat doar reparații capitale, acestea ar fi prelungit durata de viață cu maximum 30 ani, la costuri comparabile cu construcția unui nou pod care are o durată de viață de aproximativ 50 de ani.

Vom anunța cu exactitate, din timp, ziua închiderii și acest lucru va fi semnalizat corespunzător și în teren. Durata estimativă pentru desfășurarea lucrărilor este de 5 luni, termen de finalizare: august 2023.

Șoferii vor avea la dispoziție mai multe rute alternative, care au fost planificate astfel încât traficul din restul orașului să fie cât mai puțin afectat:

1. Pentru cei care vin din Mărăței și merg către Precista: Bulevardul Traian Bulevardul Decebal: pe str. Orhei, înspre Unic (sens giratoriu magazin Unic)
sau varianta: pe str. Ozanei Dimitrie Leonida;
2. Pentru cei care vin din Precista către Mărăței: sens giratoriu Petrodava – Bd. Republicii Piața Ștefan cel Mare sens giratoriu str. Orhei;
sau varianta:
Sens giratoriu Petrodava sens giratoriu Muzeul de Istorie Bd. Mihai Eminescu Str. Dimitrie Leonida
sau varianta:
Sens giratoriu str. Orhei Bd. Traian
sau varianta:
Sens giratoriu Petrodava sens giratoriu Muzeul de Istorie Bd. Dacia Str. Orhei Bd. Traian
sau varianta:
Bd. Mihai Eminescu Piața Ștefan cel Mare Str. Orhei Bd. Traian.
Măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului:
Pe Bd. Dacia, tronsonul complex Pietricica – Piața Ștefan cel Mare va deveni zonă cu sens unic;
Sensul giratoriu din zona Spitalului Județean va fi mutat câțiva metri înspre intrarea de la spital;
Sensul giratoriu mic de la magazinul Unic (blocul turn) va dispărea, fiind transformat într-o intersecție cu „cedează trecerea”;
Înființarea de noi locuri de parcare pe platforma peste pârâul Cuiejdi și în Piața Mihail Kogălniceanu;
Desființarea locurilor de parcare cu plată din fața Complexului Comercial Unic, precum și mutarea stației de TAXI pe Bd. Mihai Eminescu în fața Blocului C6;
Parcările cu plată din fața Parcului Central se vor transforma din în spic în parcări longitudinale, rezultând astfel două benzi de circulație pe sensul Hotel Ceahlău – Teatrul Tineretului;
Parcările cu plată de pe Bd. Republicii, pe segmentul intersecție str. Calistrat Hogaș – Bd. Republicii până la Sens giratoriu Petrodava se vor muta pe partea opusă” – informează primăria municipiului Piatra-Neamț.

disclaimer

Publicitate