Primăriţa veselă: Realeasă în funcţie, a petrecut dansând pe masa de biliard (VIDEO)

Câştigarea alegerilor locale a fost, în multe sate, prilej de chef serios. După petrecerea de pomină care a avut loc la căminul cultural din Girişu de Criş, sub „înaltul patronaj” al primarului PNL-ist Ioan Paşca, reales edil pentru a cincea oară, unde s-au „cântat” injurii la adresa PSD, nici edilii social-democraţi nu se lasă.

Presa locală a primit un filmuleţ făcut într-un bar din comuna Brusturi, în noaptea în care primăriţa PSD-istă Livia Bârlău a aflat că a câştigat un nou mandat, scrie ebihoreanul.ro.
Edilul şi susţinătorii ei au petrecut până dimineaţă, iar Bârlău a simţit că trebuie să demonstreze că este la înălţime.

Femeia s-a urcat pe o masă de biliard, bucuroasă că va fi iar „şefa din Primărie”, vorba cântecului care răsuna în tot localul.

Aplaudată şi ovaţionată de petrecăreţii strânşi în jurul mesei, primăriţa a dansat fără inhibiţii, iar la un moment dat lângă ea s-a urcat şi patronul localului, un bărbat defel slăbuţ, cunoscut în comună drept susţinător al lui Bârlău.

Contactată săptămâna trecută, înainte de publicarea articolului, primăriţa din Brusturi nu a răspuns apelurilor şi mesajelor scrise, dar luni, după apariţia filmuleţului, a sunat la redacție pentru a da explicaţii, notează sursa citată.

„N-am ce să zic, a fost un moment de bucurie. Poate, ca primar, ar trebui să stau jos, nu sus, dar am simţit nevoia să mă fac văzută. Trebuie să fim la înălţime oriunde ne duce viaţa, şi în dans, şi în activitate”, a spus Bârlău.

Vezi video aici.

Publicitate