Primarul Carabelea a participat la o bulgăreală! Pietrenii îl invită să meargă pe străzile din cartiere…

”Ne bucurăm de peisajul superb de iarnă din Piatra-Neamț și de bucuria celor mici. Câteva zeci de copii se joacă acum la Curtea Domnească și după ce am terminat de semnat câteva hârtii la primărie, m-am alăturat la o bulgăreală” – a precizat primarul municipiului Piatra-Neamț.

Carabelea mai spune că nu s-au înregistrat probleme deosebite și se circulă în condiții bune în Piatra-Neamț, iar ofițerii de serviciu sunt pe teren, monitorizând arterele principale, cât și cele secundare din cartiere.

Publicitate

De asemenea, administrația Carabelea a anunțat că Publiserv are la dispoziție 12 utilaje și 21 de persoane pentru deszăpezire manuală, iar trotuarele vor fi deszăpezite și cu ATV-uri.

Într-adevăr, străzile principale arată bine, datorită faptului că s-au aruncat zeci de tone de sare încă de seara trecută. Dimineață în schimb, străzile din cartiere încă mai așteptau utilajele Publiserv, iar trotuarele erau pline de zăpadă. La fel și zonele din preajma trecerilor pentru pietoni sau stații de autobuz.

Este drept, în fața blocurilor, a instituțiilor, a sediilor de firme sau a spațiilor comerciale, răspunzătoare sunt persoanele fizice sau juridice care trebuie să curețe zăpada, așa cum este firesc.

Însă curățatul zăpezii în restul spațiilor publice, în zonele centrale, în zona parcurilor, a trecerilor pentru pietoni, stații de autobuz, punți, poduri, ș.a.m.d, este în sarcina primăriei.

21 de oameni, cât are Publiserv pentru deszăpezire manuală, considerăm că sunt prea puțini pentru a acoperi un întreg oraș. Nu știm ce fac cei de la Salubritas în această perioadă, probabil în pontaje apar în regulă.

În urma postării primarului Carabelea, au apărut aplauzele și felicitările membrilor de partid care au slăvit remarcabila reușită, însă restul internauților, neînregimentați politic, l-au cam tras de mânecă pe primar:

Emoționant..bravo Andrei..să crești mare!

La 8 30 pe Ion Ionescu de la brad nu era nici urma roților masinii de deszăpezire dar sa fie si deszăpezita strada, noi nu platim taxe

SI PE TROTUARE , NIMIC , ……..POLEI , ZAPADA , CA IN FIECARE IARNA…… RUSINE….

Direcționați comandamentul și “ofițerii” din teren și prin cartierul Mărăței, parcările și trotuarele sunt inaccesibile!

Sunt atatia care iau ajutoare sociale, nu au loc de munca, daca i-ar scoate pe toti la curatat zapada de pe trotuare ar fi bine… plus cei ce au pedepse de executat in folosul comunității… deci, ar fi soluții 

E bine că ninge, mai acoperă mizeria din oraș.

De ce nu ati facut niste culoare temporare pentru pietoni pe Calea Romanului? Nu mai sunt trotuare, asa ca mergem prin noroi si zapada ca la tara sau pe strada, cu masinile trecand pe langa noi.

Pe aleea aurorei de ce nu vine sa curete masinele patineaza

Ne bucuram de bordurile lăsate aiurea că să ne rupem picioarele dom. Primar ați făcut dintr-un oraș frumos un cimitir de borduri aruncate la întâmplare.

Interesant este că un cetățean a avut curajul să-l atenționeze pe primar că pietrenii plătesc taxe și impozite și ar fi cazul ca trotuarele (cele care sunt în administrarea primăriei) să fie curățate.

În acel moment, o salariată a primăriei, funcționar în cadrul Direcției de Taxe și Impozite (fan activ al primarului Carabelea), a ținut să se evidențieze în fața șefului, spunând că nu pentru deszăpezirea trotuarelor plătesc pietrenii taxe și impozite. Așa să fie oare???

În încheiere, ca să vă descrețim frunțile, vă amintim cum în primăvară administrația Carabelea a achiziționat ”aspiratoare” pentru a elimina particulele fine de praf de pe străzi! (citește mai mult aici)

Publicitate