Primul județ în care masca devine OBLIGATORIE, în aer liber și în toate spațiile închise publice și private

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Argeș a decis, în această dimineață, că masca de protecție este obligatorie pentru toți locuitorii de peste 5 ani, în toate spațiile închise publice și private și în aer liber, acolo unde sunt mai mult de două persoane.

Măsura intră în vigoare miercuri dimineață, a anunțat prefectul județului Argeș.

Publicitate

Prefectul a prezentat noile măsuri luate:

– toate evenimentele private se vor supune restricțiilor de program pentru terase: nuntă, botez, cununie, alte petreceri private vor fi permise până la ora 22.00 în timpul săptămânii și până la 23.00 în weekend

– obligativitatea purtătii măștii de toate persoanele de peste 5 ani în toate spațiile închise sau deschise publice sau private unde sunt mai mult de două persoane

– orice operator economic care nu respectă legislația în vigoare va fi amendat și va avea activitatea închisă pentru 14 zile

„Suntem pe un trend crescător în Argeș, dar am speranța că de acum încolo lucrurile se vor îmbunătăți. Nu considerăm în acest moment că izolarea și carantina sunt soluții eficiente pentru județul Argeș, de aceea am venit cu propuneri adaptate”, a mai declarat prefectul Emanuel Soare.

Soare a amintit că săptămâna trecută au fost impuse măsuri suplimentare de restricții în Argeș, respectiv: închiderea târgurilor, a piscinelor, limitarea programului de funcționare a teraselor.

În ultimele două săptămâni, în județul Argeș au fost înregistrate 1.424 cazuri noi de infectare cu COVID-19, din care 129 au fost raportate luni, scriu cei de la G4media.ro.

Publicitate