Profesorii intră în linia întâi în lupta cu COVID, la început de an școlar. Un medic prezintă riscurile

Odată cu începerea noului an școlar, pe 14 septembrie, tot mai mulți medici atrag atenția autorităților și îi sfătuiesc ce măsuri să adopte pentru evitarea unor infectări în masă în cazul elevilor și profesorilor.

Profesorii devin categoria cea mai vulnerabilă, mai vulnerabilă decât medicii din spitale, şi din cauza lipsei de echipamente medicale alocate acestora.

Publicitate

Distanța de un metru nu este suficientă pentru a limita contaminările cu SARS-CoV2 în școli, dar vitală este purtarea măștii și, în cazul profesorilor, mai vulnerabili decât copiii, acestea pot fi înlocuite cu viziere. Iar angoasa națională față de curent trebuie să dispară, odată cu 14 septembrie.

Document: Harta pe baza căreia fiecare școală decide scenariul din 14 septembrie

Prezent la o dezbatere online organizată de Salvați Copiii România, Mihai Craiu, medic primar pediatrie la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, a prezentat modalitățile prin care copiii se pot infecta și mai ales da mai departe virusul.

Medicul a menționat că nu copiii sunt în cel mai mare pericol, ei făcând extrem de rar forme grave, care necesită spitalizare, ci profesorii. Sunt câteva măsuri însă care pot preveni focarele, scriu cei de la spotmedia.ro.

Cele trei moduri prin putem lua virusul:

”Modalitățile prin care putem să ne infectăm de la un asimptomatic, pentru că evident părinții nu își vor duce la școală copiii bolnavi, sunt trei.

Știm că se poate infecta o persoană dacă vine în contact direct, asta însemnând fie atingere fizică, lucru dificil de oprit la școală, pentru cei mici, va fi de discutat despre cum ne salutăm, rutina de dimineață.

Al doilea lucru prin care ne putem contamina e contactul indirect, adică să punem mâna pe suprafețe care au fost contaminate cu picături de salivă ce conțin virusul.

A treia posibilitate este prin intermediul aerului.  În timp ce toată lumea s-a concentrat pe această distanță fizică de trei picioare, de un metru, care apare în recomandările OMS, încă din documentele din martie, datele actuale și fizica ne spun că acest metru necesar este insuficient.

Fizica spune simplu: atunci când respirăm, fără să vorbim, emitem picături de salivă de dimensiuni diferite, unele de ordinul zecilor de microni – prin comparație, un fir de păr are 80 de microni grosime. Sunt persoane care vorbesc mai intens, mai zgomotos și se vede.

Aceste picături mari de salivă, gravitațional, au tendința să sedimenteze, se așază la sol, în medie în  4- 5 secunde, și se împrăștie pe o distanță mai mare de un metru. De aceea, în recomandările recente apare distanța de șase picioare, deci de doi metri.

Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.

Publicitate