Rafaelo, tânărul din Neamț care face istorie în showbizz împreună cu ”Vulpița” Stegaru

Rafaelo Bortoș este un tânăr de 25 de ani din Roman, județul Neamț, care de câteva luni a devenit omniprezent în showbizz-ul autohton, după ce a scos o melodie cu ”Vulpița” Stegaru, personajul ultracunoscut din emisiunea Acces Direct, difuzată de Antena1.

Pasionat de mașini scumpe și de muzică, Rafaelo și-a făcut întrarea în lumea mondenă participând la emisiunea ”Puterea Dragostei”, cu scopul de a-și găsi jumătatea. ”Anul trecut am participat la Puterea Dragostei.

Publicitate

A fost o oportunitate să găsesc pe cineva, să leg prietenii și, de ce să nu recunoaștem, să cresc social. Mi-am asumat când am ajuns acolo. Existau și multe comentarii negative. Însă 80% erau pozitive, într-o săptămână de la 20% negative am ajuns la 2%. Când am intrat acolo aveam 20k, iar când am ieșit am ajuns la 100k. Lumea mă oprea pe stradă să mă felicite”, se arată într-un articol al celor de la Evenimentul Zilei.

Momentul de glorie al lui Rafael în ceea ce privește expunerea și promovarea a fost când a intrat în viața soților Stegaru, Vulpița și Viorel, în cadrul emisiunii „Acces Direct”. Acesta a scos o melodie împreună cu Vulpița, care în doar două luni de zile a ajuns să aibă aproape 9 milioane de vizualizări pe canalul Youtube.

”Eu am cunoscut-o pe Vulpița la Acces Direct, atunci când m-am despărțit de Miss Irina. După ce am ieșit din platou, am văzut-o pe Vulpița că stătea într-un colț și plângea. Am întrebat-o de ce plânge și mi-a zis că este în starea aceea din cauza lui Viorel Vulpoiul, se certaseră. I-am zis că nu trebuie să plângă și am sfătuit-o să se calmeze”, a declarat Rafaelo pentru CanCan.

„Mă așteptam să ajungă sus, dar nu m-am așteptat să aibă un impact atât de mare! M-am gândit că dacă eu sunt forță și este și ea forță, cu siguranță vom plăcea publicului în această formulă, împreună. Cu toate acestea, rezultatele nu mă surprind, pentru că știu că atunci când muncești și îți dai silința să faci un lucru, cu siguranță vin și satisfacțiile și bucuria te ajunge din urmă!

Am primit foarte multe mesaje de la urmăritorii mei, m-au felicitat pentru colaborare și le mulțumesc tuturor celor care au ascultat și ascultă piesa, fără ei nu ajungeam aici! Menționez că am fost locul 1 în Austria, Italia, Cipru, locul 3 în Germania, Anglia, Scoția, locul 5 în Spania, locul 12 în Franța și Republica Moldova, locul 24 în Belgia etc” , a mai spus Rafaelo pentru sursa citată.

Publicitate