Războiul Cîțu – Orban face prima victimă: Ministrul Finanțelor a fost DEMIS de premier

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost anunțat de premierul Florin Cîțu că va fi remaniat, dar înaintea acestei decizii, între cei doi ar fi avut loc mai multe discuții aprinse.

Surse politice ne-au explicat că, în cadrul ședinței de Guvern de astăzi, între Nazare și Cîțu a avut loc o discuție ”contondentă” pe tema Roșia Montană.

Publicitate
Cu altă ocazie, Alexandru Nazare s-ar fi opus alocării unor fonduri promise personal de premierul Florin Cîțu, ceea ce a generat o nouă discuție aprinsă.

De asemenea, un alt motiv care stă în spatele remanierii este faptul că omul care îl sprijină pe Alexandru Nazare în Guvern, Iulian Dumitrescu, evită să își declare sprijinul pentru Florin Cîțu în vederea alegerilor interne din PNL, informează stiripesurse.ro.

Revocarea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost trimisă la Cotroceni, anunță Antena3. Potrivit sursei citate, premierul Florin Cîțu l-ar fi informat pe ministrul Finanțelor că ședința de astăzi va fi ultima la care va participa.

Totodată, se pare că, alături de Alexandru Nazare ar fi și ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Potrivit informațiilor obținute pe surse, premierul Florin Cîțu a trimis deja decretul privind revocarea lui Alexandru Nazare către președintele Klaus Iohannis. Din primele informații, se pare că acesta va fi înlocuit cu Dan Vilceanu, deputat PNL și apropiat lui Florin Cîțu.

Publicitate